Steliano Filip a ajuns la un acord cu Dinamo

Steliano Filip** a ajuns la un acord cu Dinamo

Situația neclară de la Dinamo este departe de a fi rezolvată, Dario Bonetti așteptând să vadă dacă acționarii vor accepta propunerile sale în ceea ce privește campania de transferuri.

Chiar dacă „câinii” au rezolvat doar transferurile lui Andrei Cristea și Issa Ba, oficialii lui Dinamo se gândesc la viitor și continuă să aducă jucători tineri de perspectivă.

Steliano Filip, unul din liderii generației sale din România, a ajuns la un acord cu Dinamo, club la care îi va regăsi și pe foștii colegi Darius Buia și Alin Dobrosavlevici, anunță cei de la debanat.ro

Filip este mijlocaș ofensiv, dar a mai evoluat și pe partea dreapta, cât și pe stânga, evoluând pentru naționala de juniori Under 17 la campionatul european din Serbia.

Mijlocașul timișorean a fost aproape de a semna un contract cu Juventus Torino. El a evoluat sezonul trecut la FC Maramureș, fiind reprezentat de Cristian Buturugă, același impresar care a intermediat transferul portarului Laurențiu Brănescu la clubul din Torino.

Filip a câștigat anul trecut titlul de campion național la juniori B, cu LPS Banatul. El a mai refuzat oferte venite din partea celor de la Siena sau Getafe.

200.000 de euro este cota de piață a mijlocașului dreapta conform transfermarkt.de

Pe aceeași temă