La mai puțin de 24 de ore distanță de meciul cu rușii de la SKA Khabarovsk, încheiat la egalitate, scor 0-0, Petrolul a desfășurat un nou amical în Turcia, acum cu FK Graficar Belgrad, liderul ligii secunde din Serbia, pe care l-a câștigat cu 2-1. Echipa ploieșteană rămâne invincibilă în 2020, după șapte jocuri test.
După două remize consecutive înregistrate în cantonamentul de la Side, Petrolul a resimțit gustul victoriei. În fața „lupilor” a stat liderul eșalonul secund din Serbia, o grupare unde Steaua Roșie Belgrad își rodează jucătorii de perspectivă.
Debut fulminant de meci, cu goluri în minutele 6 și 10
Debutul partidei i-a găsit însă pe jucătorii lui Costel Enache un pic mai relaxați, lucru de care sârbii au profitat, deschizând scorul repede, atunci când Stefan Ficovic (6) l-a învins, din două încercări, pe Raul Avram. Reacția petroliștilor a fost, însă, una pe măsură, iar după o oportunitate irosită de către Blănaru (8), tot atacantul galben-albaștrilor a scos o lovitură de pedeapsă, după o pasă excelentă a lui Nițescu și un fault comis de către căpitanul adversarilor, Erakovic. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de către Meza Colli (10), petroliștii instalându-se, mai apoi, la cârma ostilităților, a scris Petrolul pe site-ul oficial.
Până la pauză, Roige (32) l-a „întins” pe Savic cu un șut trimis dintr-o lovitură liberă de la circa 22 de metri, apoi, în partea secundă, centralul armean a întâlnirii i-a iertat pe sârbi de încă o lovitură de pedepsă, după ce Deac a fost faultat în careul advers de către Nikolic (54). Golul victoriei a venit, totuși, aproape de final, la o lovitură liberă bătută, de pe stânga, de către Marinescu, în fața porții, de unde Cristian Sîrghi (77) s-a înălțat și a reluat cu capul în plasă.
Vajushi e tot indisponibil, Younes a jucat 15 minute
În meciul cu sârbii, Costel Enache nu l-a folosit din nou pe Armando Vajushi, indisponibil din cauza unei accidentări, însă l-a avut la dispoziție pe Younes Hamza, revenit după ce, câteva zile, s-a pregătit separat și nu a evoluat în precedentele două jocuri.
Petrolul: R. Avram – Bărboianu (Țicu 36), Alb. Olaru (Mih. Constantinescu 75), Andr. Răuță (Sîrghi 62), Manolache (Ad. Nicolae 62) – Pierce (R. Enache 62) – Gab. Deac, Meza Colli (Younes 75), Nițescu (Laur. Marinescu 75), Roige (M. Bratu 46) – Șt. Blănaru (Arnăutu 62)
Petroliștii vor avea liber duminică, de luni revin la antrenamente în cea de-a doua săptămână a stagiului de la Side, iar ultimele două amicale din Turcia le au cu FK Avangard Kursk (marți) și Metaloglobus București (joi).
În precedentele jocuri test, echipa ploieșteană a obținut următoarele rezultate: 2-0 cu FK Kyzylzhar (L1 Kazahstan), 3-2 cu Budaorsi SC (locul 12 L2 Ungaria), 3-1 cu BFC Siofok (locul 6 L2 Ungaria), 5-0 cu SR Brașov, 1-1 cu FC Nizhny Novgorod (locul 11 L2 Rusia) și 0-0 cu SKA Khabarovsk (locul 8 L2 Rusia).
Foto și video: Petrolul Ploiești