Constantin Niță, fost membru în Comitetul Director al CS Buftea, este noul președinte al sectiei de fotbal din cadrul Clubului Sportiv Buftea. Acesta a ocupat postul după ce Sorin Dumitrescu, fostul președinte, și-a dat demisia.
Prosperul om de afaceri este mâna dreaptă a primarului Ion Stoica. Acesta a fost nelipsit de la toate meciurile echipei CS Buftea.
” Mă bucur pentru parcursul de excepție avut în acest an în care am reușit să promovăm pe al doilea eșalon al fotbalului românesc. În turul de campionat am demonstrat ca nu suntem o simplă echipă de provincie. La Buftea sunt multe de pus la punct, însă până în vară doresc ca echipa și cei din jurul echipei să se ridice la înalte standarde. Aș dori ca efectele acestei schimbări la varf din sânul echipei să se vadă chiar din returul acestui campionat. Avem noroc că primarul este iubitor al fenomenului și ne susține necondiționat. Suntem printre puținele echipe de Liga a II – a pe care criza financiară nu le afectează”, a declarat Constantin Niță.
Articol scris de Anca Oprea