Că Jiul Petroșani trece printr-o situație financiară complicată și de abia supraviețuiește în campionatul Ligii a IV-a nu mai reprezintă pentru nimeni o noutate. Antrenorii echipei hunedorene sunt cei care se zbat pentru a mai prelungi viața clubului ce în urmă cu ceva timp evolua în Liga 1 și nu de puține ori au ajuns să dea bani din propriile buzunare atunci când a fost nevoie. De curând, aceștia au ajuns să ia o decizie extremă. S-au împrumutat la Casa de Ajutor Reciproc (C.A.R.) pentru a cumpăra două mașini de tuns iarba.
„Noi chiar asta facem, eu (n.r. Sorin Ghițan), Damian Militaru, Marin Tudorache și Toni Sedecaru tundem iarba de pe gazonul mare și de pe celelalte terenuri. Nu putem sta așa și să nu facem nimic”, spune antrenorul Sorin Ghițan. Acesta mai afirmă că nu s-a stabilit data reunirii echipei de seniori pentru că nu există, în momentul de față, o situație concretă a echipei. „Jucătorii în marea lor majoritate s-au angajat, au un serviciu stabil și nu îi mai putem chema să joace ca în sezonul trecut, pe gratis. Au nevoie de contracte de joc sau măcar de prime de joc. Deocamdată nu știm nimic sigur”, a mai spus Ghițan.
Clubul a trecut în custodia Primăriei și, după cum se știe, se numește CSM Jiul Petroșani, așa că oficialii hunedoreni așteaptă cu nerăbdare primii pași de la factorii locali.
Articol scris de Loredana Juglea