În derby-ul prahovean al Cupei României Timișoreana, Petrolistul Kaproni Boldești și Conpet Ploiești au oferit un meci peste nivelul acestei faze a competiției și peste nivelul normal pentru perioada precompetițională. Un meci agreabil, cu de toate: cinci goluri, penalty, cartonașe de ambele culori, reușite spectaculoase, greșeli hilare, ambiții de ambele părti, dar și fairplay, cam acesta ar fi "rezumatul" jocului. O rivalitate ce a început acum un an în campionat, când a câștigat Conpetul, a continuat acum, în Cupă, când Kaproni a echilibrat bilanțul, și 99% va continua în noul sezon, unul în care ambele echipe se vor lupta, măcar, pentru podium.
Â
Â
Meciul de la Boldești a început frumos, cu o bară a lui Iacob, pentru Conpet, în minutul 5, apoi, imediat, gazdele au dat replica, prin golul lui Nica. Atacantul venit de la Chimia Brazi a marcat în min. 6, după o pasă în adâncime a lui Puchea, la care Cristi Nica a avut norocul de a-i ieși o preluare dificilă, șutul din marginea careului mic fiind fără speranțe pentru portarul advers, Bică.
Â
Â
Juniorii au ieșit și ei la rampă, Ionuț Maria egalând cu un șut din marginea careului, la care și portarul de doar 15 ani al celor de la Kaproni, Șerban, are partea sa de vină. A fost 1-1 la pauză, în ciuda unor ocazii bune, de ambele părți, Ilioiu, respectiv Nica trecând pe lângă golul ce ar fi adus avantaj în dreptul echipelor lor. A fost până la urmă 2-1, în min. 57, când același Nica a marcat după o pasă a lui Dobrinoiu, după care juniorul de 17 ani, Mirea a făcut 3-1, cu un șut ce a salvat întreaga sa evoluție: reluare cu efect, în diagonală, de la 16 metri, mingea ducându-se lângă bara opusă! Ecuația meciului și cea a calificării păreau rezolvate, dacă nu apărea în "scenă" nou intratul Ciobanu, fundașul echipei antrenate de "Norman" Mihalache făcând un henț stupid, în careu, după ce a vrut să degajeze cu capul, a înaltat mingea, iar în încercarea de a respinge, a doua oară, a apreciat greșit traiectoria și mingea i-a căzut pe mână! A transformat Iacob, pentru 3-2, finalul fiind unul interesant, pentru ca noul intrat Costel Ilie a obținut eliminarea lui Defta, la o cursă, de la centru spre un 3-3 ce ar fi împins meciul în prelungiri! Cele câteva minute cu un om în plus pentru oaspeți nu au mai adus nimic pe tabelă, Kaproni calificându-se, meritat, chiar dacă a avut ceva probleme de lot, Nae fiind nelegitimat, Bociu accidentat, iar pe bancă nici măcar o rezervă de junior.
Â
Â
Kaproni a încheiat, cu acest meci, stagiul centralizat de pregătire de la Bușteni, succesele din partidele amicale și acest joc de cupă dând speranțe într-un sezon nou, cu ambiții mari.
Â
Â
Kaproni: Șerban – Puchea (81 Defta), R. Lungu, Ionescu (46 Ciobanu), Dobrinoiu – Gherghe, Micu (cpt), Secreteanu, Mirea – Nica, Bridinel (61 Paraschiv). Antrenor: Dragoș Mihalache.
Conpet: Bică – I. Dan, Al. Lungu, Francu, Cioc (79 Crețu) – Maria, Baciu (64 Gheba), Enescu, Ilioiu – Iacob (cpt) – Bărbuceanu (64 C. Ilie). Antrenor: Silviu Dumitrescu.
Â
Au marcat: Nica (6 si 57), Mirea (74) / I. Maria (20), Iacob (77 penalty)
Au arbitrat: Ionuț Coza – Cristinel Tonciu, Mircea Grigoriu (toți din București).
Stadion: "Petrolistul" – Boldesti. Asistenta: circa 250 de spectatori.
Â
Â
Articol scris de Marian DIMA