„Nea Gică”, omul care se confundă cu stadionul Zăvoi

Gheorghe Grigore s-a născut la baza sportivă pe care o îngrijește din 1991. El a prins zeci de antrenori, sute de fotbaliști și a văzut mii de meciuri’. „Nea Gică” nu este aclamat de iubitorii fotbalului din Râmnicu Vâlcea atunci când CS Municipal reușește o victorie importantă. Nu i se scandează numele, dar nici nu i se cere demisia atunci când lucrurile nu merg bine. Pe numele său adevărat Gheorghe Grigore, îngrijitorul bazei sportive din Zăvoi are o poveste de viață impresionantă. Practic, se confundă cu istoria modernă a fotbalului vâlcean, în timp ce tatăl său, un alt personaj celebru din Vâlcea, „Nea Bebe”, a fost martor la marile performanțe ale Chimiei.

„Eu m-am născut la stadion…”

Pentru „Nea Gică”, Stadionul Municipal din Zăvoi a fost casa părintească, la propriu: „M-am născut la stadion. Știți unde era ștrandul, unde este acum terenul sintetic, în spatele stadionului mare? Acolo aveau părinții mei o căsuță, acolo m-am născut, pe 21 septembrie 1963. Practic, ieșeam din casă și mergeam la meciuri. Baza sportivă este pentru mine ca o casă, de altfel și acum stau vizavi de cealaltă bază sportivă, Oltchim. Tata a lucrat la stadion din 60 până în 90. Toți îl știau ca Nea Bebe. În ultima perioadă venea cu semințe în tribune. A murit săracul. De la el am învățat meserie, practic stăteam cu el zi de zi, vedeam cum face și ce face. Tata făcea și ghete pentru fotbaliști, făcea și pe cizmarul. El punea și crampoane la ghete. A încălțat fotbaliști mari care au trecut pe la Vâlcea, pe Theo Ciobanu, pe Jakie Pintilie, chiar și pe Mitică Dragomir”.

Din 1991 lucrează la baza sportivă

„Nea Gică” este de departe cel mai vechi angajat al stadionului din Zăvoi. „În 1991, tata a ieșit la pensie și m-a lăsat pe mine în locul lui. Practic, i-am continuat munca. Știu fiecare colțișor al stadionului. Am început ca fochist, era atunci nevoie de unul și eu eram în șomaj. Apoi am trecut la munca de îngrijire a stadionului, a gazonului în special. Îmi fac treaba și la stadionul mare, și la baza sportivă Oltchim. Eu știu un singur lucru, la ora meciurilor gazonul trebuie să fie ca o masă de biliard și terenul de antrenament trebuie să fie și el în condiții foarte bune. Nu contează că e ploaie, ninsoare sau caniculă, îmi fac munca pentru care sunt plătit. Vin dimineața, plec seara, e bine că nu trebuie să fac navetă, dacă stau peste stradă de baza sportivă. Din păcate, nu sunt căsătorit, îmi pare rău că nu am un copil, poate îmi prelua munca, așa cum am preluat-o și eu de la tata. Ce să vă mai spun, la începutul anilor 90 se muncea mai greu, tunsul gazonului și udatul nu erau mecanizate. Cu toate acestea, era cunoscut faptul că stadionul nostru era printre primele din țară, după 23 August, actuala Național Arena, și după câteva din București. Toți care veneau aici să joace ne lăudau pentru gazon”.

Zeci de antrenori, sute de fotbaliști, mii de meciuri

Gheorghe Grigore a colaborat cu zeci de antrenori, cu sute de fotbaliști și a văzut mii de meciuri: „Mi-ar fi greu să-mi amintesc de fiecare antrenor care a fost la Vâlcea. Au fost mulți, de la Mitică Anescu, Jackie Pintilie, Theo Ciobanu până la Mitică Teleșpan, Bondrea, Furnică, Pană, Lincar sau, acum, Pelici. Fiecare a avut stilul său de a lucra cu oamenii, nu am avut probleme cu niciunul dintre ei, dovadă că și acum sunt la stadion și probabil de aici o să ies la pensie. De fotbaliști, ce să mai spun, au fost sute. Unii dintre ei mă mai sună și acum să mă întrebe de sănătate. Am amintiri cu fiecare dintre ei. Mai aprind o lumânare pentru cei care au plecat dintre noi: Budoiu, Amărăzeanu sau Păsărică, de exemplu… Toți băieți de excepție. Alții sunt acum antrenori. Uite, de exemplu, pe Cristi Lazăr și Gabi Mangalagiu i-am prins și când jucau, acum colaborez cu ei ca antrenori, ambii sunt la noi la CSM Râmnicu Vâlcea. Iar meciurile le-am văzut pe toate de când eram copil și până acum. Au fost mii. Am văzut partide memorabile, am văzut meciuri în care ne-au furat arbitrii, am văzut goluri care mai de care mai frumoase. V-am spus, stadionul e casa mea, echipa e familia mea. Una peste alta, cred că promovările reușite de Flacăra, Rarora și CS Municipal au fost momentele memorabile la care am asistat”.

În „rata de Bălcești”, înzăpezit cu Mitică Dragomir

Și fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir, îl cunoaște bine pe „Nea Gică”: „Îl vedeam la stadion când tata era îngrijitorul bazei sportive. În plus, ne întâlneam mereu în rata de Bălcești. Eu mă duceam în vacanță la bunici, el acasă la familie, alături de soție. Țin minte că într-o iarnă grea am rămas înzăpeziți pe Dealul Cotoșmanului. Atunci erau zăpezi cât casa. Nu a mai putut merge autobuzul și am luat-o pe picioare cu toții, am trecut dealul pe jos până am fost preluați de un alt autobuz. Aproape că degerasem, dar Mitică Dragomir tot era haios, spunea glume de râdeam toți cu lacrimi. Șucar mare Nea Mitică”.

Sursa: CSM Râmnicu Vâlcea