Federația Română de Fotbal anunță cluburile printr-o circulară postată, luni, pe site-ul oficial, că licența nu este obligatorie pentru participarea în sezonul 2012-2013 al Ligii a II-a.
„Conform prevederilor legislației naționale în vigoare, modificările aduse Statutului FRF, pentru a putea fi impusă cluburilor participante la campionatul național Liga a II-a obligația de a deține licență, trebuie aprobate de instanța judecătorească competentă. Până la această dată nu există o soluție definitivă și irevocabilă privind aprobarea Statutului FRF cu modificările operate. Pe cale de consecință nu poate fi aplicat Regulamentul național de licențiere a cluburilor, ediția 2011, pentru cluburile care participă la campionatul național Liga a II-a. Prin urmare, cluburile din Liga a II-a care se califică pentru a continua competiția, precum și cluburile din Liga a III-a care vor promova în Liga a II-a la sfârșitul sezonului aflat în desfășurare nu trebuie să dețină licență pentru a participa în competiția Liga a II-a în sezonul 2012-2013”, menționează site-ul citat.
Departamentul de licențiere din cadrul FRF recomandă totuși cluburilor aflate pe locurile 6-14 în Liga a II-a să parcurgă procesul de licențiere pentru ca în eventualitatea promovării să poată obține licența de participare în sezonul 2012-2013 al Ligii I. „Totuși, recomandăm cluburilor clasate pe locurile 6-14 în cele două serii de Liga a II-a să parcurgă procesul de licențiere și să îndeplinească toate condițiile din regulamentul de licențiere, cu excepția art.45, alin. 2, respectiv obligativitatea de a audita situațiile financiare anuale. Precizăm că, în situația în care un club din Liga a II-a, clasat pe locurile 6-14, care nu va depune documentația completă pentru obținerea licenței de Liga I, dar se va clasa pe un loc de promovare la sfârșitul sezonului în curs, nu va putea completa documentația de licențiere, în sensul de a achita ulterior datei de 31 martie 2012 datoriile financiare restante și de a fi auditate situațiile financiare anuale, pentru a obține licența de participare la campionatul național Liga I în sezonul 2012-2013”, se precizează în circulara semnată de directorul de licențiere Viorel Duru.