Pui de „regi” și „brilianți”!

Mihai Andries 01 Nov. 2010, 10:25 Juniori

Alex, nepotul lui Adrian Mutu, și
Ianis, fiul lui Gică Hagi, sunt colegi de echipă! Dacă ultimul e
deja o mică vedetă în lumea fotbalului, Alex e încă necunoscut.
Puștiul de 12 ani are ambiția unchiului său și își propune să-l
prindă pe „Briliant” în activitate la debutul său la seniori.

Are abia 12 ani și, dacă te uiți
mai atent la el, n-ai cum să nu observi o ușoară asemănare cu
Javier Zanetti. „Stai liniștit! Poate-ai vrut să zici
că Zanetti seamănă cu el!”
, corectează imediat
antrenorul Marius Codescu.

Numele lui este Alex și, la prima
vedere, pare doar un alt puști de la Academia Hagi care, după
fiecare antrenament, se gândește că drumul spre Steaua, Dinamo sau
Rapid e mai scurt cu o zi. Diferența iese la iveală atunci când e
întrebat de ce ar vrea să ajungă fotbalist: „Ca să
ajung coleg cu unchiul meu, Adrian Mutu!”.

Noul „briliant”,
coleg cu Ianis Hagi

Alex nu dă goluri, așa cum o face
„Briliantul”, ci joacă în apărare. E fundaș central într-o grupă în
care, până acum, exista o singură vedetă: Ianis Hagi! Ce
coincidență! Fiul „Regelui” Hagi și nepotul lui Mutu împart același
vestiar. „Cu Ianis mă înțeleg excelent! Noi formăm un
grup foarte unit aici, la Academie”
, spune puștiul.
Vorbește repede, natural, și doar ochii, pe care îi plimbă în toate
direcțiile, îi trădează emoțiile.

Are tupeul lui
Mutu

Pe teren, copilul nu se menajează
deloc, chiar dacă adversarii sunt cu un cap mai înalți decât el.
Are detentă, „bagă material”, cade și se ridică imediat. Are ceva
din tupeul „Briliantului” în joc. Cu mingea la picior nu se pierde
cu firea și ține mereu capul sus. „E un puști
inteligent, de viitor. E cu noi de când s-a format această grupă și
a devenit unul dintre jucătorii de bază. Chiar dacă nu are viteză,
compensează prin alte calități: plasament, viteză de reacție,
inteligență în joc”
, explică Codescu.

Tricou și ghete de la
unchiul din italia

Vârful de la Fiorentina are grijă
de nepotul care visează să-i calce pe urme, chiar dacă cei doi se
văd foarte rar. „Am fost împreună la munte acum câțiva
ani, dar tata vorbește des cu el și cu domnul Spiridon Mutu. I-a
spus lui Adrian că m-a dat la fotbal și am și o pereche de ghete de
fotbal de la el”
, povestește mândru Alex. Se urcă
înapoi în autocarul echipei, nu înainte de a mai sta câteva zeci de
secunde lângă tatăl său. Ultima dată s-au văzut în luna iulie, dar
dorul de casă n-are loc în agenda copilului.

„În cinci ani debutez
în Liga I!”

Alex
e foarte vorbăreț pentru un copil de vârsta sa aflat la primul
interviu. La fel ca și unchiul de la Fiorentina, copilul debordează
de încredere și anticipează că, pe la 17-18 ani, va debuta în Liga
I.

Alex, se pare că ai
furat de la unchiul tău pasiunea pentru fotbal…

Așa e! De la Adrian și de la tatăl meu. Am jucat la Pandurii timp
de trei ani. Apoi am dat probe la Academie și am fost primit. Chiar
domnul Hagi m-a întrebat dacă vreau să vin să joc aici!

Tu esti fundaș. Nu
te-ai gândit să joci în atac, la fel ca Adrian
Mutu?

La început am evoluat ca atacant, la Pandurii. Apoi am fost retras,
până am ajuns să joc în apărare. Îmi place postul meu.

Care sunt jucătorii tăi
preferați? Dar echipa de club?

(se gândește puțin) Messi și Cristiano Ronaldo! Ei sunt!
Și echipa mea preferată este Universitatea Craiova.

Unde te vezi peste
cinci-șase ani?

Hmmm… peste cinci ani, cred că o să debutez în Liga I! Aș vrea să
fiu coleg cu unchiul Mutu, poate chiar la Fiorentina, dar nu cred
că va fi posibil.

Articol scris de Costin
NEGRARU

Mihai Andries 01 Nov. 2010, 10:25 Juniori
Pe aceeași temă