Federația Română de Fotbal modifică regulamentul de la sezon la sezon. După scandalul din acest an cu Rapid, Chiajna și Universitatea Cluj, FRF vrea să stabilească de acum condițiile pentru sezonul 2014-2015.
Potrivit noului regulament, echipele care vor retrograda nu mai au nicio șansă de a rămâne în Liga I. În cazul în care una-două echipe se vor salva, dar nu vor obține licența, vor promova formațiile de pe locurile trei sau chiar patru din eșalonul secund.
„Din campionatul următor, în condițiile în care o echipă din liga I nu va obține licența, va promova echipa de pe locul trei din liga a doua. Dacă nici aceasta nu va îndeplini condițiile va promova cea de pe locul patru. Sperăm să nu mai avem discuții de genul acesta și să rămână același regulament”, a spus Cornel Șfaițer pentru Bt online.
Foto: Eduard BLAGA