De săptămâna viitoare FRF va începe descinderile în teren care
vor avea loc în cinci locații diferite ale țării și se vor
concretiza sub forma unor ședințe cu membrii afiliați. Până atunci,
FRF a publicat programul acestor adunări, precum și temele de
discuție.
Redăm mai jos comunicatul integral publicat de FRF:
Așa cum anunțam la sfârșitul anului trecut, în luna ianuarie
a.c. Federația Româna de Fotbal va organiza reuniuni cu membrii
afiliați, respectiv, cu toate cluburile din toate categoriile
competiționale și cu Asociațiile Județene de Fotbal.
În total vor fi cinci asemenea reuniuni. În continuare vă
prezentăm toate amănuntele legate de aceste întruniri:
1. Bacău, zona nord –
est / 10-11.01.2011 / organizator AJF Bacău / Hotel
„Helen”, Măgura / participă cluburi din județele Suceava, Botoșani,
Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Covasna, Harghita (10
județe – 41 de membri afiliați);
Desfășurătorul
acțiunii:
Marți, 11.01.2011 – Bacău, Hotel „Helen”- Măgura
ora 09:00 Începerea
reuniunii
ora 10:15 Pauză
ora 10:30 Reluarea lucrărilor
ora 11:45 Pauză
ora 12:00 Reluarea lucrărilor
ora 13:00 Încheierea lucrărilor și conferință de
presă
2. Câmpina,
zona sud – est / 11-12.01.2011 /
organizator AJF Ploiești / Hotel „Muntenia”, Câmpina / participă
cluburi din județele Constanța, Călărași, Ilfov, Ialomița, Prahova,
Brașov, Dâmbovița, Buzău, Brăila, București, Tulcea, Giurgiu (12
județe-59 de membri afiliați);
Desfășurătorul
acțiunii:
Miercuri, 12.01.2011 – Câmpina, Hotel „Muntenia”
ora 09:00 Începerea
reuniunii
ora 10:15 Pauză
ora 10:30 Reluarea lucrărilor
ora 11:45 Pauză
ora 12:00 Reluarea lucrărilor
ora 13:00 Încheierea lucrărilor și conferință de
presă
3.
București / 14.01.2011 / organizator FRF /
Centrul de Fotbal Mogoșoaia / participă toate Asociațiile Judetene
de Fotbal și Asociația Municipală de Fotbal București
Desfășurătorul
acțiunii:
Vineri, 14.01.2011 – București, Centrul de Fotbal
Mogoșoaia
ora 12:00 Prezentarea
participanților
ora 14:00 Începerea reuniunii
ora 15:30 Pauză
ora 17:00 Încheierea lucrărilor
Nu se va organiza conferință de presă
4. Sibiu, zona
nord-vest / 23-24.01.2011 / organizator
AJF Sibiu / hotel „Vestem”, Sibiu / participă cluburi din județele
Sibiu, Mureș, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor,
Cluj, Alba, Arad (10 județe – 42 de membri afiliați)
Desfășurătorul
acțiunii:
Luni, 24.01.2011 – Sibiu, hotel „Vestem”
ora 09:00 Începerea
reuniunii
ora 10:15 Pauză
ora 10:30 Reluarea lucrărilor
ora 11:45 Pauză
ora 12:00 Reluarea lucrărilor
ora 13:00 Încheierea lucrărilor și conferință de
presă
5. Târgu Jiu,
zona sud-vest / 24-25.01.2011 /
organizator AJF Gorj / hotel „Brâncuși”, Târgu Jiu / participă
cluburi din județele Gorj, Olt, Vâlcea, Argeș, Dolj, Teleorman,
Mehedinți, Hunedoara, Caraș Severin, Timiș (10 județe, 56 de membri
afiliați)
Desfășurătorul
acțiunii:
Marți, 25.01.2011 – Târgu Jiu, hotel „Brancuși”
ora 08:30 Începerea
reuniunii
ora 09:45 Pauză
ora 10:00 Reluarea lucrărilor
ora 11:15 Pauză
ora 11:30 Reluarea lucrărilor
ora 12:30 Încheierea lucrărilor și conferință de
presă
Din partea FRF urmează să participe următoarele
persoane:
1. Mircea Sandu – Președinte;
2. Adalbert Kassai – Secretar General;
3. Ionuț Lupescu – Director General;
4. Mircea Rădulescu – Director al Școlii Federale
de Antrenori;
5. Vasile Avram – Președinte al Comisiei Centrale
a Arbitrilor;
6. Dumitru Mihalache – Director al Departamentului
Competiții;
7. Dan Ionescu – Șef Serviciu Copii și
Juniori;
8. Adrian Stângaciu – Șef Departament
Juridic.