Fotbalul românesc, după modelul spaniol!

11 May. 2009, 13:52 Special
Fotbalul românesc,** după modelul spaniol!

Membrii Adunării Generale a FRF au luat astăzi în discuție adaptarea competițiilor interne modelului spaniol, începând cu sezonul 2014-2015. Acesta ar înseamna ca Liga a II-a să treacă la o singură serie cu 20 sau 22 de echipe, iar al treilea eșalon va fi format din trei serii cu câte 20 sau 22 de echipe.
 

 

Ediția viitoare a Ligii a doua își va păstra formatul actual, primele modificări urmând să apara în sezonul 2010-2011, după cum urmează:

Liga I – 18 echipe din care vor retrograda 4;

Liga II – două serii a câte 16 formații și vor retrograda câte 3 din fiecare serie;

Liga a III-a – șase serii a câte 16 echipe și vor retrograda locurile 14, 15, 16, plus cele mai slabe trei locuri 13.

Hotărârea de astăzi înseamnă, în același timp, o renunțare la proiectul propus de Mircea Sandu, președintele FRF, acesta militând în ultimele luni pentru un sistem competițional la nivelul ligii a doua cu două serii a câte 12 echipe, cu stabilirea ierarhiei finale în urma turneelor play-off și play-out. Acest sistem nu este însă agreat de președinții de cluburi și nu a mai fost supus votului Adunării Generale.

 

Necesitatea modificării sistemului competițional, pentru ligile II și III, a apărut cu mult timp în urmă, din cauza valorii scăzute a competiție determinată de situația economico-organizatorică precară a multor cluburi, ceea ce a dus la alterarea campionatului, prin retragerea sau desființarea unor grupări.
 

 

Totuși, trebuie spus că termenul de cinci ani pentru reformarea sistemului competițional este mult prea mare, fotbalul românesc având nevoie de o schimbare mult mai rapidă care să ducă la creșterea sa valorică. 

11 May. 2009, 13:52 Special
Pe aceeași temă