Patronul Fortunei Covaci, Florin I.
Macavei, a explicat pe siteul oficial al micuței grupări, de ce se
implică la UTA și ce se va întâmpla cu formația „Dacilor liberi”.
Iată comunicatul complet de pe www.fortuna-covaci.ro:
„O dată cu
oficializarea cedării locului Fortunei către UTA aș vrea să punctez
câteva lucruri:
– În primul rând vreau să precizez că Fortuna Covaci nu s-a
desființat, o va lua de la zero, așa cum am declarat și în presă.
Consider că, prin promovarea în Liga a II-a, clubul a atins maximul
posibil. Din păcate, chiar dacă îmi doresc, nu pot ține singur
clubul la acest nivel de performanță.
– Un lucru important în luarea acestei decizii a fost și
neimplicarea localnicilor, dezinteresul acestora față de echipă. Am
spus, în momentul în care am venit la Covaci, că dacă nu vor veni
spectatori totul este în zadar și așa a fost. Degeaba au venit la
noi nume mari, precum UTA, U Cluj, FC Argeș, Tg. Mureș, FC Bihor
ori FC Baia Mare, dacă doar 10-15 săteni s-au obosit să vină la
meciuri.
– Legat de UTA, nu am vândut nimic, nu am cumpărat nimic, am
acceptat o nouă provocare, aceea de a ajunge in Liga I cândva,
lucru pe care cu Fortuna nu l-aș fi putut decât visa. Tatăl meu
este arădean și este o onoare pentru mine de a fi acționar la UTA.
Suporterii lui Poli nu au de ce să fie supărați, au fost timișoreni
antrenori la UTA, sunt jucători timișoreni la UTA, iar rivalitatea
sportivă mi-o doresc să fie doar pe gazon.
– Doresc de asemenea să îmi cer scuze jucătorilor, antrenorilor și
colaboratorilor care în această vară au început un nou proiect
Fortuna, pentru faptul că i-am încurajat legitimându-i și apoi
renunțând, dar bineînțeles că nu am știut asta de la început. Am
considerat că este mai bine să profit de această oportunitate, care
poate să vină o data în viață. Vă urez succes și poate viitorul ne
va rezerva și alte surprize mai plăcute.
– Aș vrea să-i mulțumesc lui Tavi Stăncioiu, cel care, cu
optimismul lui debordant, m-a împins de la spate să mergem tot
înainte. Din păcate, uneori în viață, trebuie sa fim și raționali,
iar familia trebuie să fie mereu pe primul loc.
– De asemenea aș vrea să le mulțumesc foștilor jucători, antrenori
și colaboratori, în special lui Remus Steop, fără de care
ascensiunea Fortunei nu ar fi fost posibilă.
– În încheiere, vreau să vă spun că proiectul Fortuna va continua,
în special la nivel de copii și juniori. Am construit o bază
sportivă omologată pentru Liga a II-a pe un câmp de la marginea
Timișoarei, am jucat în Liga a II-a și nu ne-am făcut de râs. Am
pus suflet și pasiune, din păcate am greșit, suntem cuceriți de
romani și poate este mai bine. Dacii liberi se vor
întoarce!”
Sursa: fortuna-covaci.ro