Django în Regie!

Mihai Andries 12 Mar. 2013, 08:49 Special
Django în Regie!

Ora 09:00. „Ferfe scrie, mă, și tu! Am zis că spunem tot, că suntem uniți”, se aude în biroul AFAN-ului. Ferfelea se apropie de grup și dictează: „Nu avem apă, nu suntem plătiți, nu am făcut vizită medicală. Nu avem antrenor!”. 15 fotbaliști ai Sportului, cu Dacian Varga în frunte, au venit cu sute de coli A4 prin care vor să arate că Șiman îi păcălește de luni bune. Chitanțe neștampilate, ordine de plată și acte adiționale apărute peste noapte au făcut ani de zile dovada că Șiman îi plătea pe jucători.

„Ajungeam la Comisie și la dosar mai apărea un ordin de plată de care noi nu știam sau chitanțe modificate. Uite-te și tu cum din «1»-ul ăsta a făcut «7». Aici a schimbat anul. În loc de 2012 acum apare 2013”, sunt doar câteva din exemplele fotbaliștilor de la echipa din Regie. Cert e că s-au săturat, vor să fie liberi și să își primească banii.

 

Susținuți de AFAN

Nu este prima dată când jucătorii de la Sportul au probleme cu banii. Cazul acesta a luat amploare când „studenții” au refuzat să joace contra Farului, sâmbătă, pentru că nu au mai făcut o vizită medicală de mai mult de un an. „De ce să îmi risc viața pentru așa ceva?”, spune Varga. Sprijiniți de membrii AFAN, aceștia au încercat să își prezinte cauza chiar în fața lui Mircea Sandu. Și au reușit! La ora 13:00, președintele FRF i-a primit, imediat după terminarea Comitetului Executiv. „A promis că va monitoriza cum sunt judecate aceste cazuri de Comisii. Cei care judecă aceste memorii nu au nicio vină, pentru că lor le sunt prezentate anumite documente”, a spus Dumitru Costin la finalul discuției dintre Sandu și jucători.

 

Selymes n-a avut cu ce să vină la antrenament

Înapoi la stadion, cu puțin înainte de ora 15:00. Fotbaliștii au programat antrenamentul și îl așteaptă pe Selymes, cel care susține că este tehnicianul echipei de o lună, dar care nu a făcut nicio ședință de pregătire cu Varga și compania. Jucătorii semnează foaia de prezență și așteaptă să deschidă cineva vestiarul.

Reprezentanții presei îl sună pe Selymes: „Ah, nu am cum să ajung. Sunați-mă în jumătate de oră!”. Două minute mai târziu revine cu un telefon, dar pe numărul lui Ferfelea. „Nu am venit pentru că nu am mașină. Nu știu ce să zic. Vorbiți cu Vasile (n.r – Vasile Șiman) și o să vă spună el, nu știu. Acum eu n-am cum să ajung, puteți să plecați acasă”, spune fostul component al Generației de Aur. În același timp, fotbaliștii Sportului stau unul lângă altul, semn că sunt uniți. Unii au venit de la Ploiești, cu maxi-taxi, alții stau în gazdă și nu au cu ce să își plătească utilitățile.

 

Articol de Cristian VOINEA
Foto de Bogdan IORDACHE

 

Mihai Andries 12 Mar. 2013, 08:49 Special
Pe aceeași temă