Comitetul Federal de salvare al fotbalului mic

Mihai Andries 14 Aug. 2013, 10:44 Special
Comitetul Federal** de salvare al fotbalului mic

În această dimineață va avea loc la sediul FRF cea mai importantă ședință a Comitetului Executiv din această vară. Practic, azi se va decide – sau asta ar trebui să se întâmple – structura noului sezon al Ligii a II-a și al Ligii a III-a. Noii reprezentanți ai cluburilor din cele două eșaloane,în speță Auraș Brașoveanu (Liga 2), Marius Burcă și Alexa Krenek (Liga 3), vor trebui să găsească cea mai bună soluție pentru ediția 2013-2014 a campionatelor respective.

Discuțiile din cadrul Adunării Generale desfășurate pe 5 august au schițat o variantă de 2 serii a câte 14 echipe la Liga a II-a și 6 serii de 12 la Liga a III-a. Acum mai apare problema completării locurilor și a formării seriilor ceea ce se anunță mai complicat decât pare.

Asta deoarece lucrurile sunt departe de a fi clare în ambele competiții. Componența Ligii a II-a depinde de câteva necunoscute gen Delta, Farul sau chiar și UTA. La Tulcea sunt ceva semnale de bine – dovadă și interesul lui Tavi Grigore, dar totul e la nivel de zvon, fără confirmări concrete. La Constanța, Giani Nedelcu a anunțat că va continua, dar rămâne problema datoriilor care mai sunt de achitat, altfel Farul va intra în colaps. Cât despre haosul de la UTA, nu mai e nimic de comentat, Marțian jucându-se cu nervii arădenilor.

În cel mai rău caz, soluția pentru completarea locurilor libere vine de la retrogradate, dar și de la echipele dornice de a juca mai sus, gen Axintele, Fortuna, Oșorhei sau Pâncota. Însă trebuie luată o decizie fermă, pentru a evita retragerile de echipe încă din primele etape ale sezonului și apoi haosul aferent.

S-au păcălit singuri cei din Liga a III-a?

Panicați din cauza cheltuielilor ridicate cu baremurile mai multe pentru acasă și deplasări mai lungi într-un format de 4 serii de 18, oficialii de cluburi din Liga a III-a au cerut schimbarea sistemului la șase serii de 12. Și au obținut ceea ce și-au dorit, dar au primit ca bonus și un play-off/play-out la final de sezon regulat.

Ceea ce nu au realizat încă, și o vor afla pe propria piele, e că sistemul ales e departe de perfecțiune. Ca număr de meciuri vor avea 22 din sezonul regulat plus 10 din play-off/play-out, adică 32, față de 34 pe sistemul de pe 4 serii cu 18. Deci doar două meciuri în minus. E drept, distanțele vor fi mai mici și la felși cheltuielile de transport/cazare.

Dar dacă vom avea parte de retrageri, ca întotdeauna, atunci vor avea surpriza de a avea găuri în program, cele mai importante fiind la play-out, acolo unde în loc de zece meciuri ne putem trezi ca o echipă să mai joace doar două meciuri, că restul de patru echipe din play-out s-au retras. Asta înseamnă salarii plătite de pomană jucătorilor, pauze mari fără jocuri oficiale. Sunt curios dacă le va conveni.

Așteptăm acum cu interes țintarul de azi și structura seriilor, nu înainte de a mulțumi FRF pentru prompta informare asupra acestui eveniment.

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ

Mihai Andries 14 Aug. 2013, 10:44 Special
Pe aceeași temă