După ce la finalul lunii aprilie era depunctată cu două puncte și i se interzicea dreptul de a transfera sau legitima jucători în urma litigiului cu Ionuț Cristian Hlinca, Gloria Progresul Bistrița nu și-a rezolvat litigiile și a acumulat noi sancțiuni din partea Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal. În cadrul ultimei ședințe de la FRF, din 20 mai 2015, clubul din Seria a V-a a Ligii 3 a primit încă patru puncte de penalizare din cauza a două procese cu doi foști jucători.
Gloria a primit câte două puncte penalizare în litigiile cu Ionuț Cristian Hlinca și Olimpiu Eugen Bucur, în cazul ultimului primind și interzicerea dreptului de a tranfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar.
„În baza art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, comisia a hotărât sancționarea AFC Gloria Progresul cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 29.04.2015-13.05.2015.
Comisia a acordat termen în data de 03 iunie 2015, ora 15.00, dată la care clubul să prezinte dovada plății față de creditorul Hlinca Ionuț Cristian pentru a evita în continuare depunctarea”, sună verdictul Comisiei de Disciplină și Etică în cazul lui Hlinca.
„Comisia în baza art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, sancționarea AFC Gloria Progresul cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar, scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 05.05.2015 -19.05.2015.
Comisia a acordat termen în data de 10.06.2015, ora 15.00, dată la care clubul să prezinte dovada plății față de creditorul Bucur Olimpiu Eugen pentru a evita în continuare depunctarea”, se arată verdictul în cazul litigiului cu Bucur.
Gloria Progresul ajunge astfel la șase puncte scăzute în total în acest clasament. Cu cele patru de acum, echipa bistrițeană ajunge la 24 și cade în clasament un loc, pe 12, sub CS Iernut (26 de puncte). Gloria mai are 24 de puncte, deși pe teren a obținut 30.
Arieșul, depunctată și ea cu două puncte
La depunctare a ajuns și colega de serie a Gloriei, Arieșul 1907 Turda (locul 5 în Seria a V-a), care nu și-a plătit datoriile către fostul jucător Iosif Ladislau Kalai. Arieșului i se vor scădea două puncte din totalul de 38, va ajunge la egalitate cu CS Oșorhei (36 de puncte), însă va cădea o poziție din cauza golaverajului mai slab.
Totodată, clubul din Turda a primit interzis la transferuri și/sau legitimări de jucători și i s-a acordat un nou termen în care trebuie să își stingă litigiul pentru a evita în continuare depunctarea.
Cetatea și Delta au primit „doar” amenzi
Și Cetatea Târgu Neamț, echipă de pe locul 4 în Seria I a Ligii 3, a primit o penalizare de 3.000 de lei în urma litigiului cu Sorin Ioan Dutciuc. Totodată, clubul moldovean a primit un nou termen de grație de 5 zile.
La fel a pățit și Delta Dobrogea Tulcea în cazul litigiilor cu Ionuț Cosmin Miron și Bogdan Sorin Olaru. Pe lângă cei 6.000 de lei primiți ca sancțiune de întârziere a plăților datorate către jucători, clubul de pe locul 3 din Seria a II-a a Ligii 3 mai are încă un proces cu Ștefan Daniel Lisandru, care are termen pe data de 27 mai 2015.
Comisia de Disciplină și Etică a dispus, în schimb, încetarea executării și închiderea dosarului între ACS Urban Titu și jucătorul Lucian George Avram.
Fortuna a ajuns la opt puncte scăzute
Și echipa AFC Fortuna Poiana Câmpina, retrasă în iarnă din campionat, a primit o nouă penalizare de două puncte în cazul litigiului cu fostul portar Andrei Vlad (foto mic 2). Prahovenii au ajuns astfel la un total de opt puncte scăzute, ceea ce face ca în clasamentul final al sezonului regulat din Seriei a II-a a Ligii 2 să mai rămână doar cu 10 puncte. „În baza art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, comisia a hotărât sancționarea AFC Fortuna cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 30.04.2015 – 14.05.2015. Comisia a acordat termen în data de 03 iunie 2015, ora 14.30, dată la care clubul să prezinte dovada plății față de creditorul Vlad Andrei pentru a evita în continuare depunctarea”, se arată în comunicatul FRF.
În cazul litigiului dintre Fortuna și Andrei Ștefan Mircescu, clubului i s-a acordat un nou termen de achitare a datoriilor: 27 mai 2015, însă oare cine va mai plăti aceste amenzi având în vedere că prahovenii nu mai au nicio activitate și niciun gând de reînscriere în vreun campionat.
Săgeata are două noi procese
Dacă pe 5 mai, Comisia de Disciplină și Etică a FRF punea punct proceselor dintre Săgeata Năvodari cu Florin Popa, Dulee Johnson și Silviu Pană, dictând încă trei excluderi pe lângă cele patru date deja până în acel moment, ajungându-se la o sancțiune de 58 de puncte, clubul constănțean are acum două noi litigii pe rol. Ioan Alex Iliuciuc și Norbert Sorin Niță au reclamat Săgeata la FRF, au avut câștig de cauză și au dus la noi penalizări de 6.000 de lei. Se riscă noi amenzi și depunctări, însă acestea sunt dictate degeaba, deoarece clubul nu mai există.