În noul sezon al campionatului Ligii 2, ediția 2017-2018, va evolua și un club legendar. Pe lângă Știința Miroslava, Metaloglobus București, SCM Pitești și AFC Hermannstadt, campioanele seriile 1, 2, 3 și 5, din Liga a 3-a a promovat și Ripensia Timișoara, o echipă care revine în prim-plan după o pauză de 69 de ani. Gruparea roș-galbenă a câștigat în ultima etapă seria a 4-a și a obținut biletul către al doilea eșalon fotbalistic al României, acolo unde evolua ultima dată în 1948, după care s-a desființat.
Ripensia a avut nevoie de o victorie în ultimul meci al sezonului, pe teren propriu, și a obținut-o lejer, trecând cu 4-0 de Pandurii Târgu Jiu II (Adrian Zaluschi 33′ – pen., Andrei Dumiter 43′, Ndiaye Mediop 88′, 90′), astfel că a promovat în anticamera Ligii 1 după doar cinci ani de la reînființarea clubului care a acumulat în perioada interbelică 4 campionate și 2 cupe ale României și care s-a stins în urmă cu aproape șapte decenii.
Timișoara va avea astfel trei cluburi în primele două eșaloane ale fotbalului românesc: ASU Politehnica, Ripensia și ACS Poli, în cazul acestuia din urmă neștiindu-se încă sigur unde va evoluat, în Liga 1, acolo unde se luptă pentru evitarea retrogradării, sau în Liga 2.
Continuatoarea Ripensiei care are 4 titluri și 2 cupe ale României
Ripensia a primit și o veste bună în cadrul Adunării Generale a Federației Române de Fotbal de sâmbăta trecută. Atunci, clubul timișorean a fost afiliat definitiv după ce conducerea a făcut toate demersurile legale pentru ca noua structură să fie recunoscută ca și continuatoarea celei care are în palmares patru titluri de campioni și două cupe ale României. Până acum, după ce anul trecut obținuse promovarea în Liga 3, a fost afiliată provizoriu.
„Pe ordinea de zi a fost și afilierea, nu am fost doar noi, au mai fost vreo zece cluburi. Totul e în regulă. Acesta era ultimul pas din punct de vedere procedural. Practic acum nu mai există dubii”, a anunțat, citat de PressAlert, Radu Ienovan, președintele clubului Ripensia.
Celelalte cluburi afiliate definitiv au fost Sportul Chiscani, AFC Hermannstadt, Axiopolis Sport Cernavodă, Avântul Valea Mărului, ACS Șirineasa, FCM Alexandria, Gloria Lunca Teuz Cermei, Flacăra Moreni, CSM Școlar Reșița, Viitorul Ulmeni, Olimpic Cetate Râșnov, SC Popești Leordeni și CSM Roman.
Sprijin din partea sponsorilor echipei. Se va cere finanțare și de la autoritățile locale
Formația timișoreană care își desfășoară meciurile de pe teren propriu în cartierul Ciarda Roșie e la a doua promovare consecutivă, după ce anul trecut făcea pasul în Liga 3, acum trecând în Liga a 2-a. Juventus București și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe sunt alte două echipe care au reușit o performanță asemănătoare în ultimele două sezoane, numai că promovarea s-a reușit din Liga a 3-a până în Liga 1.
Președintele Radu Ienovan spune că nu vor fi probleme financiare la Ripensia odată cu promovarea în Liga 2, bugetul echipei fiind asigurat într-o proporție destul de mare. Pentru participarea în eșalonul secund, principalii sponsori ai clubului vor contribui în medie cu circa 50% mai mult la bugetul, dar se va solicita și sprijin suplimentar din partea autorităților locale.
„Acum pot spune cu certitudine că nu se pune problema la a renunța la dreptul câștigat în teren. Cu siguranță vom participa la următorul sezon de Liga a 2-a. Această promovare a generat un entuziasm, chiar și înainte, când aveam șanse mari, au fost discuții și toți sponsorii au confirmat că vor suplimenta sumele care au fost la nivelul Ligii 3, cu o medie de cel puțin 50% fiecare. Ceea ce nu acoperă în totalitate bugetul, dar acoperă în proporție destul de mare. Dacă primăria Timișoara ne face o surpriză și va contribui și ea, nu vom avea niciun fel de probleme. Vom putea să facem și alte acțiuni și să nu cheltuim tot bugetul în zona sportivă”, a precizat Ienovan pentru PressAlert, spunând și că se va încerca obținerea de fonduri nerambursabile și din partea Consiliului Județean Timișoara, acolo unde s-a participat până acum cu un proiect, însă acesta a fost declarat neeligibil.
Modernizări la stadion, juniori și lotul pentru Liga 2
Până la startul noului sezon al Ligii 2, Ripensia trebuie să își modernizeze și stadionul, acolo unde standardele sunt destul de scăzute, iar capacitatea arenei e sub 500 de locuri.
„Mai sunt mici detalii legate de infrastructură, noi dorim să jucăm în Ciarda Roșie. Este o autorizare provizorie de un an de zile pentru cluburile nou promovate. În cazul în care nu va fi posibil, nu știu exact cerințele în acest moment legate de licențiere provizorie. Timpul e foarte scurt, dar poate vom juca unu-două meciuri în altă parte…”, a mai spus, pentru aceeași sursă, Radu Ienovan, care va fi nevoit să bată palma cu un club local, Electrica, pentru a face un parteneriat în privința grupelor de juniori necesare echipelor de Liga 2.
Cât îi privește lotul pentru Liga 2, președintele Ripensiei spune că antrenorul Remus Steop va miza, cel puțin în prima parte a campionatului, pe jucătorii care au reușit promovarea. „Am avut o întâlnire cu jucătorii și stafful tehnic. Eu sunt pentru stabilitate și continuitate. Probabil nu vor fi mai mult de două-trei veniri. O să dăm credit, cel puțin în turul campionatului, grupului care a realizat performanța. Noi suntem recunoscători și ei sunt primii care primesc credit. Le-am promis și cred că așa cum au făcut în Liga a 3-a nu îmi vor înșela încrederea. Vor fi niște plecări, dar nu din rândul celor care au dus greul campaniei. E normal”, a spus Ienovan.
Adrian Popa, la echipă din Liga a 6-a: „Ripensia reprezintă altceva. Obiectivul va fi promovarea”
În lotul Ripensiei pentru campionatul Ligii 2 se va regăsi și Adrian Popa (28 de ani), căpitanul echipei și jucătorul care i-a fost alături clubului încă din 2012, din Liga a 6-a Timiș. Fost atacant, acesta a coborât în ultima perioadă în defensivă pentru a-și ajuta echipa.
Popa este unul dintre cei mai importanți jucători pe care Remus Steop îi are sub comandă, fiind în top 5 ca prezențe, cu 22 de meciuri jucate dintr-un total de 26 și care are și un gol marcat.
„Până acum ne-am îndeplinit fiecare obiectiv. De două ori am ajuns și în fazele superioare ale Cupei României. Sunt foarte fericit că am reușit să promovăm. Am început rău, cu o înfrângere și în tur și în retur, am fost la șapte puncte de Sebiș, multă lume nu ne mai dădea șanse, de vreo șapte etape am arătat cine e cu adevărat Ripensia Timișoara și ce trebuie să însemne cu adevărat. Le mulțumim suporterilor care au venit în număr mare, vreau să le dedic această promovare, o merită, vrem să readucem Ripensia în Liga 1. Sezonul trecut a fost o presiune mai mare pentru că am ratat promovarea și nu ne mai permiteam un pas greșit. Anul acesta până în ultima etapă nu am simțit nicio presiune, doar în ultimele două zile și chiar la începutul meciului au fost puține emoții. Reșița a fost a doua urmăritoare și s-a ținut de noi până în ultima etapă”, a declarat, citat de PressAlert, Adrian Popa, care este originar din Brașov și este frate cu mult mai cunoscutul Iulian Popa, jucător care acum evoluează la FC Brașov, însă în trecut său a bifat meciuri în Liga 1 și pentru „stegari”, Rapid sau Voința Sibiu.
Căpitanul Ripensiei spune că obiectivul echipei în Liga 2 va fi promovarea. „Pentru Timișoara consider că e un lucru foarte bun. Mai este și ASU Poli, nu știu ce se va întâmpla cu ACS Poli. Eu spun că Ripensia reprezintă altceva, nu știu ce va fi în Liga a 2-a. Presupun că obiectivul va fi promovarea, așa a fost în fiecare an. Ripensia înseamnă o echipă care își dorește tot timpul să fie pe primul loc”, a spus Adrian Popa.
Antrenorul Remus Steop, la a doua promovare în Liga 2
Antrenorul Ripensiei, Remus Steop, este la a doua promovare bifată în campionatul Ligii 2, după cea cu Fortuna Covaci. „În primul rând îi felicit pe acești jucători minunați, care azi (n.r. – vineri) au fost, ca și pe parcursul acestui campionat, deosebiți, au dovedit că au caracter. Au un mare merit în proporție foarte mare pentru promovare. Îi felicit pe cei din spatele nostru, conducerea Ripensiei… Vestiarul și-a dorit dintotdeauna, de când am preluat echipa. Odată cu trecerea timpului au devenit din ce în ce mai puternici. Chiar și statistica arată că meritam locul 1. Intensitatea la care am jucat, exactitatea, constanța în tot ceea ce am făcut, ne dă dreptul să sperăm la ceva în perioada aproapiată imediat după această promovare. Mă bucur că au avut încredere în mine și am reușit să le transmit această mentalitate de învingători. A fost un campionat foarte disputat, probabil noi am jucat cel mai frumos fotbal, am jucat pentru suporteri. Mă bucur pentru medalie, e o amintire pe care o voi păstra cu sfințenie. E prematur să ne gândim așa departe, timpul ne-a adus bucurii”, a declarat și Remus Steop după ce echipa timișoreană a obținut promovarea în eșalonul secund.
28 de jucători utilizați. Mediop, golgheterul echipei și al seriei
În cele 26 de meciuri ale campionatului, Ripensia a obținut 16 victorii, 7 egaluri și 3 înfrângeri, acumulând astfel 55 de puncte, cu unul mai mult decât CSM Școlar Reșița.
Dintre cele 69 de goluri marcate, 21 au fost înscrise de Ndiaye Mediop, senegalez care a fost astfel și golgheterul Seriei a 4-a a Ligii 3. 30 de goluri au primit timișorenii în acest sezon.
Steop a folosit în acest sezon 28 de jucători, după cum urmează:
portari:
Georgios Gakos – 21 meciuri / 0 goluri
Iulius Rădulescu – 5 / 0
Raul Boboiciov – 0 / 0
jucători de câmp:
Călin Toma – 24 / 5
Ndiaye Mediop – 23 / 21
Adrian Zaluschi – 23 / 9
Denis Golda – 22 / 4
Adrian Popa – 22 / 1
Mihai Hecsko – 22 / 0
Marius Semeniuc – 21 / 1
Florin Nanu – 18 / 3
Claudiu Apro – 17 / 0
Raul Briciu – 17 / 0
Gabriel Stoi – 16 / 0
Cosmin Mânecan – 15 / 0
Andrei Dumiter – 13 / 8
Claudiu Matiș – 12 / 5
Adrian Ungureanu – 12 / 3*
Flavius Vlădia – 10 / 2
Laurențiu Luca – 9 / 0
Andrei Popescu – 9 / 0
Silviu Francescu – 9 / 0*
Pavel Olărescu – 8 / 1
Ciprian Ștreangă – 7 / 1
Claudiu Filip – 4 / 1
Mădălin Grunță – 3 / 0
Darius Vasiliu – 3 / 0
Sebastian Bobină – 1 / 0
Alex Olar – 1 / 0*
*jucători care nu mai sunt la club
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: PressAlert