Cine e leul? Răspunsul în etapa a doua!

Mihai Andries 15 Aug. 2013, 11:50 Special
Cine e leul?** Răspunsul în etapa a doua!

Haos total. Așa se poate rezuma situația din eșaloanele doi și trei ale fotbalului românesc, în care retragerile din rațiuni financiare au devenit criteriu de modificare a sistemului competițional.  Ieri, Comitetul Executiv al FRF a ratificat un sistem cu play-off și play-out în ambele competiții. Mai mult, cu excepția Seriei I din Liga a II-a, toate celelalte serii din eșalonul secund și terț au la start doar 12 echipe!

Prelungirea ședinței Comi­te­tului Executiv a dus la amânarea țintarului cu aproape trei ore față de programarea inițială. În seria a II-a, acolo unde cele două Craiove se vor întâlni, lucrurile au fost simple.

Primul duel Craiova vs Craiova pe 14 septembrie
Tabela Berger de 12, tras la sorți, stabilit program și asta e, vă mulțumim pentru atenție. Sezonul începe cu două derbyuri, FC Bihor – UTA și Craiova lui Lincar, sau Olguța, versus Gloria Bistrița. Șocul turului vine în runda următoare, când cele două Craiove vor avea primul duel, „acasă” la Mititelu, adică la Turnu Severin.

Vezi programul turului seriei a II-a a ligii secunde

Farul ține în șah Seria I
Glumele proaste au început la Seria I, acolo unde Farul nu știe dacă va continua, iar „marinarii” trebuie să dea un răspuns până sâmbătă, atunci fiind termenul final pentru achitarea datoriilor ce o pot duce la insolvență. Soluția FRF a fost una savuroasă: s-au făcut două trageri pe două tabele Berger diferite. Una de 14 dacă rămâne și Farul, una de 12 dacă marinarii se retrag. Indiferent de verdictul final, Rapidul își știe deja adversarul, soarta alegând, în ambele variante, ca giuleștenii să debuteze cu o deplasare la Berceni.

Vezi programul turului seriei a I-a a ligii secunde în ambele variante

Nervi și certuri la Liga a III-a
Spectacolul a continuat la țintarul eșalonului al treilea, acolo unde o parte din reprezentanții cluburilor s-a declarat nemulțumiți de împărțirea pe grupe, din cauza distanțelor mari de parcurs. După mai multe discuții aprinse, dar și amenințări cu retragerea din partea grupărilor din Oltenia, spiritele s-au calmat și s-a trecut la stabilirea calendarului competițional.

Vezi programul turului seriei I a ligii a treia
Vezi programul turului seriei a II-a a ligii a treia
Vezi programul turului seriei a III-a a ligii a treia
Vezi programul turului seriei a IV-a a ligii a treia
Vezi programul turului seriei a V-a a ligii a treia
Vezi programul turului seriei a VI-a a ligii a treia

 


Liga a II-a începe pe 7 septembrie, iar Liga a III-a pe 30 august

Pauza de iarnă se va lua după etapa din primul week-end al lui decembrie

FC Maramureș „U” Baia Mare a „stat” două ore fără eșalon, fiind primită în ultimul moment în locul Europei Alba Iulia

Sătul de discuțiile pe tema împărțirii pe serii în Liga a III-a, Kassai i-a rugat pe reprezentanții cluburilor să găsească o variantă mai bună, situație în care a promis că își va da demisia.

 

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ și Marius ANGHEL

Mihai Andries 15 Aug. 2013, 11:50 Special
Pe aceeași temă