Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marț, într-o conferință de presă, că diretorul de licențiere Viorel Duru nu va fi schimbat din funcție în urma deciziei TAS care dă dreptul formației Rapid să evolueze în Liga I, precinzând însă că toți membrii Comisiei de Apel vor fi demiși.
„Țin să comunic demiterea tuturor membrilor din Comisia de Apel din sistemul național de licențiere a cluburilor noastre de fotbal. De ce? Pentru că în momentul în care ocupi o funcție de răspundere, de decizie, trebuie implicit să-ți asumi și răspunderea acțiunilor tale. Trebuie să facem o distincție între departamentul de licențiere din cadrul FRF și aceste comisii. Comisiile sunt organisme independente, autonome. Mai mult decât atât, nu domnul Duru este cel care i-a numit pe acești membri în cadrul acestor comisii, fie că vorbim de cea de fond sau cea de apel. Aș dori practic să vă gândiți când vi-l imaginați, când reflectați, asemeni unui procuror, un procuror de caz care în baza opiniilor unor experți trebuie să susțină o situație sau alta. Decizia aparține în mod exclusiv comisiilor. Prin urmare, domnul Viorel Duru nu face subiectul unei demiteri sau unei schimbări în momentul de față”, a declarat Burleanu.
Oficialul federației a precizat că instituția pe care o conduce nu va mai ajunge să se judece la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, fiind la fel de categoric și în ceea ce privește un câștig de cauză în ceea ce privește intenția clubului CSM Râmnicu Vâlcea de a apela la o judecată la Laussanne, în cazul promovării CS Universitatea Craiova: „Ceea ce pot să vă asigur este că FRF nu va mai ajunge la TAS și nu va mai fi pusă în situația în care a fost pusă și anul trecut și anul acesta. Bineînțeles că va fi o bilă neagră pentru FRF dacă CSM Râmnicu Vâlcea va câștiga la TAS. Eu ce v-am asigurat este că șirul proceselor pierdute de FRF la TAS s-a terminat”.
Răzvan Burleanu se bucură de revenirea echipei Rapid în prima ligă în urma deciziei TAS, considerând că valoarea campionatului va crește astfel. „Nu vreau să fiu populist, dar mă bucur că Rapid va evolua din nou în Liga I, fiindcă Rapid înseamnă mult mai mult decât un club de tradiție. Înseamnă spectacol și un număr foarte mare de spectatori. Cine nu-și dorește ca o asemenea echipă să aibă posibilitatea să evolueze în Liga I și gândiți-vă deja ce va însemna această nouă ediție de campionat cu Rapid, cu Craiova în prima ligă, cu șase echipe care retrogradează, ceea ce înseamnă că vom avea implicit un campionat foarte puternic care nu poate duce decât la creșterea fotbalului românesc. Va fi un campionat mult mai puternic, de care fotbalul românesc avea nevoie și cu Craiova și cu Rapid. Un campionat desfășurat sub o presiune fantastică, ținând cont că șase echipe vor retrograda. Toate aceste elemente mă fac să fiu încrezător că vom avea un campionat puternic, cu cifre înalte de audiențe, cu un număr ridicat de spectatori pe stadioane”, a mai spus Burleanu.
Gruparea FC Rapid a câștigat, luni, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, litigiul cu Federația Română de Fotbal, forul de la Lausanne acordând licența clubului giuleștean pentru ediția 2014-2015 a Ligii I. De asemenea, FRF a fost obligată de TAS la plata unor despăgubiri către FC Rapid în valoare de 12.000 de franci elvețieni, reprezentând taxe de judecată.
Managerul general al CSM Râmnicu Vâlcea, Lucian Munteanu, a declarat, luni, că va ataca la Comisia de Disciplină decizia Adunării Generale privitoare la afilierea definitivă și acordarea dreptului de promovare Clubului Sportiv Universitatea Craiova, fiind dispus să solicite o rezolvare și la TAS.
Articol scris de Adrian ȚONE (Mediafax)