Belodedici, Iosif Rotariu și Dan Alexa s-au întors puțin acasă. Au participal la turneul „Stelele Banatului” din Caransebeș

Timp de două zile, sâmbătă și duminică, Sala Polivalentă „Victoria” din Caransebeș a găzduit cea de a treia ediție a turneului „Stelele Banatului”, competiție la care organizatorul Dan Avram invită în fiecare an foști fotbaliști din zonă, de această dată la startul acțiunii aliniindu-se zece formații din orașul-gazdă, precum și din Reșița, Timișoara, Arad, Hunedoara, Lugoj, Oțelu Roșu, Moldova Nouă, Oravița și Anina. Și, tot ca de fiecare dată, la finalul întrecerii a avut loc un meci-vedetă, între o echipă alcătuită din foști jucători care au evoluat în echipa națională a României și fotbaliști emblematici pentru această zonă, și o selecționată a turneului „Stelele Banatului”.

Duminică, 1 februarie, au făcut spectacol pe parchetul Polivalentei caransebeșene trei foști „tricolori”, toți născuți în județul Caraș-Severin, care, cu această ocazie, s-au întors pentru o zi în Banatul natal. Este vorba despre Miodrag Belodedici, născut la Socol, Iosif Rotariu, care a văzut lumina zilei în comuna Prigor, și Dan Alexa, originar chiar din Caransebeș.

„După cum cred că cei mai mulți dintre conjudețenii mei o știu, eu sunt fiu al acestor meleaguri, m-am născut la mică distanță de acest oraș, și poate tocmai de aceea mă simt la Caransebeș ca acasă, întotdeauna când vin aici”, le-a spus Iosif Rotariu spectatorilor, în pauza meciului.

La rândul său, Miodrag Belodedici, întâmpinat cu mare dragoste de fiecare dată când vine în Banat, s-a adresat celor prezenți: „Nu pot decât să mă bucur văzând atâta lume în tribune, semn că fotbalul este iubit la Caransebeș. Am participat la toate edițiile acestui turneu și voi participa întotdeauna când voi fi chemat, fiindcă pentru mine Banatul a însemnat și înseamnă întotdeauna acasă”.

Meciul de duminică s-a încheiat la egalitate, Iosif Rotariu și Dan Alexa înscriind câte un gol, în timp ce „Belo” și-a trecut de două ori numele pe lista marcatorilor.

Articol și foto de Adrian CRÂNGANU

Pe aceeași temă