Alege cel mai bun portar al sezonului 2008-2009

26 Jun. 2009, 17:55 Anchete
Alege cel mai bun portar** al sezonului 2008-2009

Sezonul 2008-2009 e deja istorie! www.liga2.ro, cu ajutorul
cititorilor săi, va realiza anchete pentru stabilirea celor mai
buni jucători ai ediției de campionat recent încheiată. Pentru a
obține un rezultat corect avem rugămintea să votați o singură dată
(metode pentru „fentarea” a sistemului se găsesc, indiferent de
măsurile de protecție luate), cu obiectivitate. Ne bazăm pe dorința
dumneavoastră de a avea, la final, o imagine reală a „echipei
campionatului” și nu una distorsionată.

Prima anchetă pe care o lansăm este cea pentru desemnarea celui
mai bun portar din Liga 2. După trecerea în revistă a
nominalizărilor, vă puteți exprima opțiunea în sondajul de pe prima
pagina a site-ului.

Iată cei 10 goalkeeperi nominalizați:

Marius Mindileac (Dunărea
Galați)

A ajuns in extremis în Liga a II-a, ca urmare a revenirii Dunării
Galați în ultimul moment. A fost omul cheie al echipei dunărene,
fiind unul din oamenii care au contribuit major la parcursul de
excepție din tur. Chiar dacă în retur echipa de la malul Dunării nu
a mai avut același parcurs spectaculos, Mindileac a avut evoluții
la fel de reușite

Bogdan Miron (FC Ploiești /
Știința Bacău)

Considerat unul dintre cei mai buni portari din al doilea eșalon în
urmă cu câțiva ani, a intrat într-un con de umbră ajungând să
renunțe pentru o vreme la fotbal. Sezonul 2008-2009 a însemnat
revirimentul lui Miron, care a fost considerat unul dintre cei mai
buni portari ai turului, chiar dacă a fost între buturile unei
codașe în clasament.
Revenirea la Ploiești l-a stimulat, iar evoluțiile sale au
contribuit din plin la promovarea echipei în Liga I

George Savu (Ceahlăul P.
Neamț)

Retrogradarea Ceahlăului a însemnat renunțarea la vechea gardă și
punerea accentului pe tineri, lucru care a constituit un avantaj
major pentru George. Profitând de șansa ivită, acesta a devenit om
de bază în echipa lui Florin Marin, având o contribuție majoră la
parcursul excelent al echipei. Nu trebuie uitat că Ceahlăul a avut
cele mai puține goluri primite în Liga a II-a (17)

Cristian Hăisan (FCM
Bacău)

Secretul revirimentului din retur al băcăuanilor a stat nu doar în
evoluția bună a echipei, ci și în aducerea jucătorilor potriviți
pentru „breșele” din tur. Sosirea lui Hăisan la echipă a adus un
plus de siguranță în defensivă. Dovada? Exceptând „accidentul” de
la Tulcea (acel 0-5 greu de uitat), echipa băcăuană a primit în
retur doar 13 goluri!!

Ionuț Olteanu (Delta
Tulcea)

Experimentatul portar al tulcenilor a avut evoluții foarte bune în
acest sezon, fiind unul din liderii echipei. A avut o contribuție
majoră la parcursul foarte bun al Deltei din acest sezon, fiind
unul din „vinovații” că echipa tulceană a primit doar 25 de
goluri.


Adrian Pascal
(Arieșul)

Adus vara trecută de la Corvinul Hunedoara, Pascal a avut o
evoluție remarcabilă la Turda, contribuind la salvarea echipei de
la retrogradare. Arieșul a primit numai 29 de goluri, având una
dintre cele mai bune apărări din Seria a II-a

Sebastian Huțan
(Liberty)

A jucat numai în retur pentru Salonta, dar s-a dovedit unul dintre
cei mai buni portari din Seria a II-a. Liberty a pierdut numai 5
partide din cele 17 jucate în anul 2009.

Ciprian Botoșer (FCM Tg
Mureș)

Împrumutat de la Gloria Bistrița, Botoșer a avut un sezon excelent
la formația lui Cosmin Bodea. FCM a terminat sezonul pe locul al
treilea, fiind multe etape pe o poziție promovabilă.

Gabriel Rotaru (Unirea Alba
Iulia)

Veteranul formației lui Adrian Falub a pus umărul serios la
promovare. Deși are 38 de ani, se gândește să joace și în Liga I
pentru Unirea.

Dumitru Paul (FC Bihor
Oradea)

Paul și-a terminat junioratul în această vară și și-a depus
candidatura pentru un post de titular la echipa mare după meciurile
din Campionatul Național de Juniori A. Orădenii au cucerit titlul
după ce au bătut în finală pe Steaua.
La 3-1 la penalty-uri pentru Steaua și cu câte două lovituri rămase
de executat pentru fiecare echipă, portarul bihorenilor a deturnat
titlul de campioană apărând de patru ori consecutiv șuturile
steliștilor.

26 Jun. 2009, 17:55 Anchete
Pe aceeași temă