Vâlcea are multe absențe în lot înainte meciului decisiv de la Baia Mare. Pelici: „Ne vom agăța de șansa pe care o mai avem”

Marius ANGHEL 31 Mar. 2016, 15:42 Seria 2

CSM Râmnicu Vâlcea va pleca mâine spre Baia Mare, acolo unde sâmbătă își va juca ultima șansă la play-off. Echipa pregătită de Alexandru Pelici are nevoie de victorie pentru a fi sigură de un loc de play-off, dar poate ajunge în primele șase echipe și cu o remiză, caz în care ar avea însă nevoie ca Brașovul sau Mioveniul să nu câștige.

Marea problemă din lotul vâlcenilor este absența fundașului Cătălin Pîrvulescu (foto mic), suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Staff-ul tehnic trebuie să găsească o soluție lângă căpitanul Ionuț Stoica, variantele fiind Denis Dumitrașcu, retragerea lui Răzvan Dâlbea sau Rareș Cucui, recuperat după o accidentare la genunchi.

Juniorul Radu Georgescu este și el indisponibil, după niște probleme la picior, care l-au făcut să rateze antrenamentele din această săptămână. În plus, portarul Dragoș Geantă absentează în continuare, nefiind refăcut după o ruptură musculară la coapsă. Vârful Kevin Trabalka a fost operat la ligamente și nu va mai putea evolua până în vară.

„Pîrvulescu este suspendat, dar avem soluții, trebuie să găsim cea mai bună formulă până la jocul de la Baia Mare. Ne vom agăța de șansa pe care o mai avem”, a spus antrenorul Alexandru Pelici.

Accidentați de ceva vreme, Piscanu și Alexandru Ionescu sunt refăcuți și s-au pregătit normal în această săptămână.

Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru

Marius ANGHEL 31 Mar. 2016, 15:42 Seria 2
Pe aceeași temă