Ca și cum cele trei înfrângeri consecutive ale „Bătrânei Doamne” împotriva celor de la FC Maramureș nu ar fi fost de ajuns, moroșenii au mai aprins meciul de vineri prin niște declarații aparent inofensive ale lui Romulus Buia. Antrenorul „galben-albaștrilor” speră ca UTA să nu fie prea conectată la miza partidei și, pe cale de consecință, echipa sa să plece cu toate punctele de la Arad.
„Îl așteptăm pe Buia să-i arătăm cât de relaxați suntem, sperăm să nu-l dezamăgim. După meciul tur, de la Baia Mare, ni s-au dat lecții de tactic, iar acum vin și alte declarații ce ne pun la punct. Dar, așa umili cum suntem, sperăm să batem Maramureșul”, a precizat Adrian Falub.
Pe de altă parte, antrenorul „textiliștilor” a recunoscut că cele aproape 20 de zile fără un meci oficial, dar și ratarea matematică a promovării, i-a scos puțin din ritm pe jucătorii săi, dar: „Sper ca până la ora meciului să-i trezesc pentru că au de bătut o echipă care ne dă lecții. Ei ne consideră pe noi relaxați și vor să câștige la Arad, dar Baia Mare nu a câștigat niciun meci în deplasare în acest campionat. Nu pot să neg că mi-am văzut jucătorii puțin deconcentrați și deconectați, însă aștept o reacție din partea lor. Sper să aibă orgoliu și demnitate împotriva unei echipe de bătut. Deși are și Maramureșul atuurile sale, cum ar fi destui jucători buni și cu experiență, pentru prima oară în aceste sezon nu mă interesează deloc adversarul. Mă uit doar în curtea noastră și la ceea ce avem de făcut pentru a câștiga cu orice preț acet meci”.
Fiindcă vizita câștigătoare a moroșenilor în primăvara anului trecut a stârnit destule speculații, Adrian Marțian a fost rugat să garanteze pentru corectitudinea partidei de vineri. „Eu nu mă gândesc niciodată la așa ceva, nici nu știu ce e ală blat și nici nu vreau să aflu vreodată. Le rup picioarele celor care fac așa ceva pe la spatele meu, dar vă garantez eu că atâta timp cât sunt eu la club, împreună cu nea” Costică (Gheorghe Constantin) și Adi (n.a. Falub) nu se vor întâmpla lucruri necurate. Păi cum să mă gândesc eu vreodată să favorizez altă echipă în detrimentul UTA-ei indiferent de cum se numește ea? Poate ar avea nevoie acum de puncte și Polis au Corona, cum să le dau eu chiar dacă noi nu mai avem nevoie de ele? Niciodată!”, a spus răspicat finanțatorul „alb-roșiilor”.
Monac (contuzie la gleznă) și Kovacevic (leziune fibrilară) sunt utiștii indisponibili astăzi, însă cel puțin primul are șanse să fie recuperat până vineri, la ora de începerii a partidei (17).
Sursa: Sport Arad