21:53
FRF a sancționat UTA cu neprogramarea la meciul cu FC Bihor, de sâmbătă, pentru neplata unei datorii de 18.000 de euro către Ionel Codoban, impresarul jucătorului Robert Roszel.
UTA e obligată fie să achite datoria până vineri dimineață pentru a putea fi reprogramată, fie să ajungă la un acord cu Codoban.
În cazul în care impresarul nu acceptă o amânare, UTA va pierde cu 3-0, la masa verde. Gruparea arădeană mai are datorii către fostul antrenor Marin Barbu și jucătorii Varga, Oliveira, Amoreirinha, Oprița, Iacob, Marincău și Daniel Tudor.