Rezultatele ultimelor două etape încep să clarifice lucrurile la vârful clasamentului seriei de Vest a ligii secunde. Cel mai probabil, „Bătrâna Doamnă” va încheia sezonul pe locul 4, iar promovarea echipei arădene depinde exclusiv de problemele cu licențierea pe care două formații dintre ACS Poli Timișoara, Corona Brașov și Damila Măciuca le-ar putea întâmpina.
Cel puțin Adrian Falub este străin de aceste aspecte, durerea sa cea mare fiind că echipa sa este pe cale să rateze pe teren obiectivul. Dezamăgirea este și mai mare cu cât tehnicianul arădenilor susține că a intrat în posesia unei statistici comparative, din care rezultă următoarele: „Suntem primii în serie ca posesie a balonului și ca număr de ocazii create. Din păcate, stăm prost cu golurile. Avem procentaj de echipă din partea a doua a clasamentului la acest capitol, așa că atacanții noștri nu au motive să fie supărați că nu joacă constant. Cu toții au avut șansa lor și niciunul nu a confirmat așteptările noastre. Dar, poate se mai revanșează în ultimele două meciuri din aceste sezon”, a precizat Falub.
Antrenorul „alb-roșiilor” s-a referit în special la atacanții de careu, care au reușit doar două goluri în retur, prin Dosso și Voiculeț. A mai punctat și Oara, fotbalist care a fost improvizat vârf împins în prima parte a meciului de tristă amintire de la Râmnicu Vâlcea.
După un weekend liber, echipa „textilistă” și-a reluat pregătirile pentru confruntările cu FC Maramureș și FC Bihor. Îmbucurător este că patru dintre cei șase fotbaliști cu probleme medicale, respectiv Kovacevic, Supic, Mărginean și Silvășan, s-au antrenat normal marți și – teoretic – vor fi recuperați chiar și până la ora amicalelor de vineri, cu FC Jimbolia (Liga a IV-a) și Național Sebiș. Pe margine mai rămân argentinianul Laso și camerunezul Feussi, însă ambii au șanse mari să-și revină până la finalul săptămânii. Dar, Patrice Feussi încă nu are siguranța că mai poate evolua în acest sezon și asta pentru că permisul său de muncă a expirat și deocamdată conducerea clubului este în imposibilitatea de a-l reînnoi.
Sursa: Sport Arad
Foto: Dan LIXANDRU