Așa cum Liga2.ro a anunțat miercuri, în exclusivitate, Aurel Țicleanu va fi noul director tehnic al formației de ligă secundă Corona Brașov, aflată pe locul secund al Seriei a II-a, cu 28 de puncte.
Cel care trebuia să fie unul dintre oamenii care să ajute la revenirea Craiovei în fotbalul românesc a semnat cu ardelenii un contract valabil pe numai trei luni și va începe treaba chiar în acest weekend, în deplasarea de pe terenul liderului ACS Poli Timișoara.
Președintele secției de fotbal de la Corona Brașov, Andras Szakal, a confirmat pentru Liga2.ro sosirea lui Aurel Țicleanu: „Este adevărat că ne-am înțeles cu Țicleanu până în vară. Dânsul va fi director tehnic, iar Daniel Bona va rămâne antrenor. Domnul Țicleanu va face deplasarea cu noi la Timișoara, însă va sta în tribună. Săptămâna viitoare va fi prezentat oficial”.
„Vreau să precizez că, deși suntem pe locul 2, promovabil, de 3 etape nu am mai câștigat niciun meci. În aceste condiții, cum Țicleanu locuiește în Brașov, am considerat că avem nevoie de experiența dânsului ca să-i trezească pe fotbaliști. Dânsul va intra în pâine de luni, dar va face și deplasarea la Timișoara. Domnul Țicleanu a semnat până în vară, când va avea posibilitatea să revină la Craiova. Chiar de la startul negocierilor ne-a spus asta. Dacă va promova cu noi, are tot dreptul să se întoarcă sau să continue.”, a spus și președintele clubului Corona, Liviu Lupu.
Articol scris de Daniel VLAD