FC Universitatea Craiova nu a putut intra ieri să se antreneze pe Centralul din Bănie din cauza unei neclarități din hotărârea judecătorească favorabilă lui Mititelu
Adrian Mititelu a fost însoțit ieri de jucători și de 100 de suporteri
Telenovela revenirii echipei lui Mititelu pe „Ion Oblemenco” nu s-a încheiat o dată cu pronunțarea instanței în acest sens. Deși FC U Craiova trebuia „reintegrată” în complexul din Bănie, conform hotărârii Tribunalului Dolj, aceasta nu prevede concret ce înseamnă „complexul «Ion Oblemenco»”.
Practic, Mititelu ar avea drept de utilizare doar asupra gazonului, nu și a dependințelor complexului, care au mai mulți proprietari.
Ieri dimineață, însoțit de un executor judecătoresc, dar și de jucători și de circa 100 de suporteri, Adrian Mititelu s-a prezentat la stadion și a negociat revenirea pe fostul „Central” cu reprezentanții Primăriei conduse de Olguța Vasilescu. Executorul judecătoresc nu a pus în executare hotărârea, invocându-se respectiva problemă de procedură.
„Azi (n.r. – ieri) nu vom putea să ne antrenăm pe stadionul nostru. Executorul a declarat că este o problemă de proprietate, nespecificându-se în hotărâre ce înseamnă Complexul Sportiv „Ion Oblemenco””, a declarat Mititelu după ce a „negociat” aproximativ trei ore revenirea pe fostul „Central”.
Mititelu, în lacrimi
La porțile arenei, fanii au scandat împotriva primarului Lia Olguța Vasilescu și a lui Pavel Badea și au forțat intrarea, însă au fost liniștiți de bodyguarzii firmei de pază tocmită să protejeze „obiectivul”.
Într-un final, văzând că nu are nicio șansă să-și readucă echipa pe arena unde Balaci&Co au scris istorie, cu lacrimi în ochi, Mititelu s-a așezat pe iarba de lângă arenă. A stat acolo singur preț de zece minute, iar când a părăsit baza a ținut să aibe ultimul cuvânt: „Se putea trece peste acest circ, dar din cauza presiunilor intrarea pe stadion a fost amânată. Oricum, nu renunțăm!”.
Magazinul lui CS U, spart cu o noapte înainte de inaugurare
În timp ce Mititelu se tocmea pentru revenirea pe „Ion Oblemenco”, rivalii de la CS Universitatea tăiau ieri la prânz panglica magazinului oficial de prezentare. Acesta se află în centrul Băniei, lângă English Park, în vecinătatea Primăriei și a fost vandalizat în noaptea dinaintea inaugurării de fanii FC U. Unul dintre geamuri a fost spart cu o piatră, fiind înlocuit chiar înaintea deschiderii oficiale.
La inaugurare au fost prezenți managerul general, Pavel Badea, alți oficiali ai clubului, antrenorul Ovidiu Stângă și jucătorii Mihăiță Pleșan, Ionuț Stancu și Gabriel Velcovici.
Articol scris de Cosmin STAICU
Foto: Florin CEAUȘU