„Sperăm ca la Turda să nu mai repetăm greșelile de la Strejnic”

Marius ANGHEL 19 Apr. 2011, 15:46 Seria 2

Aluminiștii nu au trecut peste eșecul cu Petrolul Ploiești nici
după victoria cu Gaz Metan CFR Craiova. În tabăra celor de la Alro
există încă regrete legate de înfrângerea de la Strejnic, însă
fotbaliștii divizionarei secunde speră ca o victorie pe terenul
formației din Arieșul să-i remonteze.

Pentru a se menține aproape de primele clasate, Alro are nevoie de
o victorie în confruntarea din deplasare cu Arieșul Turda.
Aluminiștii nu au uitat încă înfrângerea suferită cu Petrolul
Ploiești și speră să nu mai repete greșelile din meciul de la
Strejnic, pentru a obține victoria pe terenul formației aflate la
jumătatea clasamentului. Atacantul grupării slătinene Adrian Dulcea
se așteaptă la un meci dificil, însă speră ca punctele puse în joc
să fie obținute.

„Arieșul este o echipă bună, a câștigat cu UTA la scor,
are în componență jucători de Divizia A și ne pot pune probleme
dacă nu ne vom concentra. Am sperat la mai mult în meciul cu
Petrolul, însă din păcate am pierdut. Sperăm ca la Turda să nu mai
facem aceleași greșeli”
, a declarat atacantul celor
de la Alro, Adrian Dulcea.

Dulcea:
„Este greu de vorbit despre promovare”

Jucătorul ofensiv consideră că o victorie în partida cu Arieșul ar
crește șansele formației Alro la promovare, iar meciurile cu Sibiu
și Mioveni ar fi într-adevăr decisive. „În contextul în
care vom câștiga vineri, vom lua o opțiune pentru promovare, iar
atunci vom putea vorbi despre meciurile cu Sibiu și Mioveni. Până
atunci, decisiv este meciul cu Arieșul”
, a precizat
Dulcea.

Venit în iarnă la Alro, atacantul de 34 de ani Adrian Dulcea a
marcat trei goluri pentru Alro Slatina în acest retur de
campionat.

Sursa: Gazeta Nouă

Marius ANGHEL 19 Apr. 2011, 15:46 Seria 2
Pe aceeași temă