Antrenor secund al grupării FC Argeș, atacantul Adrian Dulcea se așteaptă la un meci disputat cu FC Olt Slatina. Fotbalistul de 35 de ani cunoaște bine formația de la malul Oltului, cu o parte dintre componenții echipei slătinene fiind coechipier în perioada în care a evoluat la Alro.
Fotbalist cu experiență, atacantul Adrian Dulcea se așteaptă la un meci greu pe stadionul 1 Mai, împotriva celor de la FC Olt Slatina. „Vârful” de 35 de ani a fost instalat, în urmă cu câteva etape, „secund” la gruparea alb-violetă, însă rămâne jucător de bază în angrenajul echipei. Suspendat etapa trecută, Dulcea ar putea reveni în teren chiar în meciul cu formația slătineană.
„Va fi un meci dificil, împotriva unei echipe care s-a mai închegat, cu toate că trec printr-o perioadă dificilă, o echipă ce are jucători cu experiență, vin după rezultate negative și își doresc să câștige. Noi încercăm să spălăm înfrângerea cu Corona Brașov, plecăm cu gândul la victorie, trebuie să profităm de problemele care sunt la Slatina și să câștigăm cele trei puncte”, a declarat atacantul celor de la FC Argeș, Adrian Dulcea.
„Important este ca Slatina să-și mențină obiceiul de a nu marca, de restul ne ocupăm noi”
Atacantul grupării FC Argeș, Adrian Dulcea, crede că echipa sa poate profita de momentele dificile traversate de gruparea pregătită de Corneliu Papură, care nu a mai marcat de 4 etape.
„Nu îmi doresc neapărat să înscriu eu, important este să câștigăm cele trei puncte, dacă Slatina ar câștiga ne-ar egala, așa ne-am distanța și am avea liniște. Nu știu pe cine ar ajuta un punct, noi mergem tot timpul de la premisa de a câștiga. Important este ca Slatina să-și mențină obiceiul de a nu marca, de restul de ocupăm noi”, a mai spus Adrian Dulcea, jucător ce deține și funcția de antrenor secund în cadrul grupării FC Argeș.
Formația din Trivale ocupă locul nouă în clasamentul seriei, având mai mult cu trei puncte decât FC Olt Slatina.
Sursa: Gazeta nouă