Oficialii Universității au găsit o „portiță” prin care să amâne achitarea datoriei către Gherghișan, dar nu mai au ce să facă în cazul lui Astorga. FRF a analizat ieri litigiul dintre Gherghișan și „U”. Comitetul Executiv nu a luat însă o decizie finală ieri, în acest caz. Alibiul Universității constă în contractele cu Gherghișan. Impresarul a semnat contractul de colaborare cu formația clujeană ca și PFA. Între timp acesta și-a deschis firmă de impresariat, în numele căreia a făcut plângere la FRF. Clujenii spun că procedura nu este corectă și cer să semneze un nou contract de amânare cu firma lui Gherghișan, pentru ca „U” Cluj să-și poată recupera TVA-ul.
„Decizia va rămâne în pronunțare până joi. O să mai discut cu domnul Gherghișan și sper să ajungem la un numitor comun”, a declarat Ioan Mărginean, administrator delegat la „U” Cluj.
Surpriza clujenilor a constat în faptul că impresarul a cerut executarea datoriei de 28.000 de euro către Andre Astorga, jucător pe care îl reprezintă. Universitatea amână de șapte luni achitarea salariilor pe lunile mai și iunie 2008 către jucătorul brazilian. Dovada plății datoriei către Astorga trebuie prezentată până joi, în caz contrar „U” va rămâne neprogramată. „Sper să mai rezolvăm și cazul acesta și să ne mai ocupăm și de viitor nu doar de trecut”, a declarat Mărginean.
Cordoș incert cu FC Drobeta
Fundașul lui „U” a suferit o contractură musculară și prezența sa în teren, la partida de sâmbătă este nesigură. Cordoș nu s-a antrenat nici ieri și îi dă bătăi de cap lui Mihali, care mai are probleme în axul central al apărării, după ce și Marincău s-a accidentat.
Fără bani de deplasare!
Conturile Universității sunt goale. Până ce Consiliul Local nu va vira vreun ban la „U”, oficialii nu au de unde să plătească salariile jucătorilor, neachitate de două luni. Mai mult, conducătorii nu știu încă dacă vor avea bani de benzină și cazare, pentru deplasarea la Vânju Mare.