UTA a început cu dreptul returul campionatului ligii secunde, jucătorii au încasat și încasat primele de joc de la Adrian Marțian și Adrian Mutu, dar „oficialii” utiști avertizează asupra importanței meciului de sâmbătă dimineață.
„A fost o victorie frumoasă, ne-am bucurat cu toții, dar acum e nevoie de constanță. Dacă vrem să promovăm și noi, conducătorii, facem tot ce e posibil să reușim asta, trebuie să legăm mai multe rezultate bune. I-am premiat pe jucători și o vom mai face, dar ei trebuie să înțeleagă că totul depinde de ceea ce reușesc pe teren, iar de la Mioveni trebuie să se întoarcă cu alte trei puncte. Banii vin pe măsura rezultatelor”, a precizat din capul locului Adrian Marțian.
Fără a considera că jucătorii săi nu pot gestiona o situație în care au fost plătiți imediat după meciul cu ACS Poli Timișoara, Adrian Falub recunoaște, totuși, că nu și-a menajat deloc jucătorii prin discursurile din această săptămână. „Fotbaliștii UTA-ei au suferit prea mult ca acum să nu aprecieze faptul că s-au făcut eforturi pentru a li se mai achita din salariile restante și să li se dea o primă de joc. Lucrurile astea au fost posibile fiindcă s-au antrenat în condiții speciale în această iarnă și au câștigat cu Poli, o echipă foarte ce nu a pierdut până acum. Dar, le-am mai spus și ei sunt conștienți de asta că dacă doar prin rezultate bune nu vor pierde sprijinul financiar al conducerii și susținerea suporterilor. Recunosc că le-am vorbit puțin cam dur ăn această săptămână, fiindcă vreau să dispară euforia victoriei cu Timișoara. Am făcut doar un prim pas vineri și dacă nu vom juca mai bine la Mioveni sunt sigur că vom avea probleme. Cel mai important este să eliminăm greșelile pe faza defensivă, căci, s-a văzut, Poli datorită lor a fost periculoasă la poarta noastră”, consideră tehnicianul „alb-roșiilor”.
Acesta consideră că un succes în partida de la Mioveni este „cheia” pentru o pregătire în liniște a deplasării de la Brașov. „Suntem conștienți de faptul că nu stăm prea bine la capitolul pregătire fizică și nici nu am insistat prea mult pe asta înaintea meciurilor cu Poli și Mioveni. Dar, vom avea timp să recuperăm puțin atâta timp cât nu mai jucăm cu Alba și să ne prezentăm mai bine pe terenul Coronei Brașov. Totul este să câștigăm la Mioveni, pentru a avea avem încrederea și elanul necesar pentru săptămânile ce urmează”, a adăugat Falub, care mai recunoaște că l-ar ajuta prezența în staff a unui preparator fizic. „Avem în vederi un preparator italian, care a și fost la noi pe finalul anului trecut și a făcut câteva teste, însă nu am avut resursele financiare să-l ținem la club. Poate, o să apelăm la el acum sau în vară, căci un preaparator fizic are un rol important la o echipă. Pe lângă faptul că încarcă bine fotbaliștii, îi și recuperează rapid după efort sau unele accidentări”, a mai afirmat „principalul” arădenilor”.
Sursa: Sport Arad