Eșecul de pe teren propriu, 0-2, cu CSM Râmnicu Vâlcea a
compromis definitiv șansele ieșenilor la promovarea în Liga I,
astfel ca unicul obiectiv rămas în finalul acestui sezon este
reconstrucția din temelii a echipei.
ACSMU Politehnica Iași ocupă locul 6 în Seria a II-a (noroc cu
penalizarea UTA Arad cu 12 puncte, ca altfel trupa lui Falub era pe
locul 7), la 10 puncte distanță de liderul Petrolul Ploiești și la
7 puncte de FC Bihor, ocupanta locului secund, ultimul care asigură
promovarea în Liga I. În plus, Panc și compania au un meci mai
puțin disputat, iar promovarea s-a dus pe apa sâmbetei.
Antrenorul Adrian Falub a început deja reconstrucția după eșecul de
acasă cu FC Bihor, dar la finalul jocului cu Vâlcea (în care Poli a
trimis un singur șut pe poartă tot meciul!), tehnicianul
Politehnicii a anunțat că are nevoie de întăriri urgente.
„Trebuie să reconstruim ceva pe baze solide, dar
deocamdată suntem la stadiul de vorbe. Trebuie făcute transferuri,
nu avem nevoie doar de vorbe”, a spus Falub.
Tehnicianul ieșenilor vrea clarificarea situației jucătorilor
împrumutați de la alte echipe, dar cere urgent un fundaș central și
un mijlocas central, posturi deficitare încă de la reluarea
campionatului. Președintele ACSMU, Grigore Sichitiu, va reveni
astăzi în Iasi, iar în aceste zile va fi convocată o ședință a
Comitetului Director al clubului din Copou, în care va fi stabilită
strategia clubului pentru finalul acestui sezon. Lucrurile sunt,
însă, foarte simple și totul se învârte în jurul banilor. Cât timp
primarul Nichita nu vrea să accepte cedarea echipei, nici o
persoană nu va veni să investească la această formație, iar Poli nu
are bani pentru aducerea unor fotbaliști valoroși. „Voi
veni la Iași și vom vedea în această săptămână, când ne putem
întâlni cu membrii Comitetului Director pentru a stabili ce
strategie aplicăm. E clar că acestor jucători le-a dispărut
motivația și atunci au jucat foarte prost cu Vâlcea. Va trebui să
vedem pe ce jucători contăm mai departe, pentru că e clar că
trebuie să renunțăm la mulți jucători, dar și ce resurse avem să
aducem alți jucători”, a explicat președintele
Grigore Sichitiu.
Sursa: Bună Ziua Iași