Reunire printre ruine

11 Jan. 2009, 16:39 Seria 2
Reunire printre ruine

Cel puțin nouă jucători din lotul cu care Universitatea a încheiat turul nu se vor mai prezenta luni la primul antrenament din 2009, Mihali anunțându-i că nu mai are nevoie de ei.

Fără a ști cu siguranță unde vor juca partidele de acasă în retur sau cât timp se vor mai putea antrena printre ruinele stadionului “Ion Moina”, jucătorii Universității își vor relua luni pregătirile. Gheorghe Mihali afirmă că situația nu esta atât de rea pe cât pare și își păstrează optimismul.

 

“Nu mai avem atâtea probleme. Contractele jucătorilor au fost plătite și am promisiuni că se va rezolva și problema stadionului. Eu nu mă plâng. Lor să le fie bine”, susține Mihali, care nu va avea luni la dispoziție decât 20 de jucători. “Îi aștept pe toți, fără excepție. În afara celor pe care i-am anunțat că nu mă voi mai baza pe ei”, a afirmat antrenorul lui “U” Cluj.

 

Singura noutate de la reunirea clujenilor va fi atacantul Viorel Sântejudean, care va reveni la Universitatea, după împrumutul la Mureșul Deva. În schimb vor lipsi nu mai puțin de nouă jucători din lotul cu care “U” a încheiat turul. Cea mai mare problemă a lui Mihali pare să fie postul de portar. Merlier a fost anunțat că este liber să-și caute echipă, iar Călin Moldovan s-a transferat la Internațional Curtea de Argeș. În aceste condiții, Bogdan Fărcaș este singurul portar din lotul lui “U”.

 

Nici Flavius Băd nu va fi prezent luni la reunire, el invocând unele probleme familiale. “Voi veni abia marți la Cluj și voi discuta cu oficialii echipei. Nici nu știu de câte luni nu mi-am primit banii. Sper să se rezolve și problema mea. Am vrut să plec, dar nu pot, pentru că mai am doi ani de contract”, a declarat Băd.

 

Lotul așteptat la reunire

 

Portar: Fărcaș
Fundași: Ungurușan, Cordoș, Marincău, Szilagyi, Suller, Crușoveanu
Mijlocași: Dolha, Văscan, Bundea, Soporan, Ad. Ionescu, Feneșan, Țene, Buș, Borza, Matiș, Budean
Atacanți: Șuteu, C. Suciu, Sântejudean
Absenți: Merlier, Edvan, M. Jovanovic, Robson, Sărmășan, C. Vădana, Fărcuța, Guda (contracte reziliate), C. Moldovan (plecat la Inter Pitești)

 

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN

11 Jan. 2009, 16:39 Seria 2
Pe aceeași temă