Reșița nu știe dacă va mai avea echipă în Liga 2, însă vrea stadion modern: „După Craiova și Târgu Jiu vrem și noi. Am fost asigurați”

Marius ANGHEL 25 May. 2015, 19:07 Seria 2

Metalul Reșița pare că nu mai are niciun viitor. Echipa mutată de Cătălin Rufă din Vâlcea în Caraș-Severin nu mai are parte de susținere politică și totodată de finanțare de la bugetul local și este la un pas de dispariție. Edilul Reșiței, Mihai Stepanescu, nu mai crede aproape deloc în proiectul Metalul, însă are gânduri de modernizare a arenei „Mircea Chivu”, acolo unde echipa din Liga 2 își dispută meciurile de pe teren propriu.

Cu ocazia vizitei în oraș a ministrului Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, primarul a readus în discuție proiectul ce vizează modernizarea stadionului din Valea Domanului. „Avem nevoie de un bazin de încălzire pentru a include bazinul din Govândari în circuitul olimpic. Am fost asigurat de susținere și am primit de la structurile guvernului, de la minister, vizavi de stadionul județului, „Mircea Chivu”. 8,5 milioane e valoarea lui fără TVA, am considerat că Reșița și Caraș-Severinul merită un asemenea obiectiv. Avem studiul de fezabilitate, l-am depus, iar după Craiova și Târgu Jiu, am fost asigurați că intrăm la modul foarte serios într-o competiție națională. Acum pot să vă spun: am intrat într-o competiție națională, avem nevoie de suportul doamnei ministru, a domnilor miniștri, a domnului președinte Mocioalcă, a parlamentarilor. După Târgu Jiu vrem și noi”, a spus, citat de expressdebanat.ro, edilul-șef, care i s-a plâns și ministrului despre situația de la Metalul: „Am dat șanse vizavi de echipa de fotbal, ne-am asociat, din păcate, cu unul care nu prea are bani, dar vom trage linie și vom vedea!”.

Primăria cere sprijin în susținerea Metalului

Primăria Reșița a lansat de curând un comunicat de presă în care „face un nou apel către alte instituții, societăți comerciale sau persoane fizice” să se alăture administrației locale în încercarea de a susține echipa din Liga 2 și a continua tradiția fotbalistică din oraș.

„În municipiul Reșița, activitatea fotbalistică are o tradiție de peste 100 de ani, de-a lungul timpului echipa de fotbal a câștigat diverse competiții naționale, iar jucătorii de fotbal, care au activat la această echipă, s-au remarcat și la cluburi internaționale. În vederea continuării tradiției fotbalistice în Reșița și promovării tinerelor talente, Primăria Municipiului Reșița face un nou apel către alte instituții, societăți comerciale sau persoane fizice (fotbaliști, patroni de cluburi, oameni de inițiativă) să se alăture eforturilor administrației publice locale în ceea ce privește susținerea echipei de fotbal de Liga a II-a, Club Sportiv Metalul Reșița.

Toți cei dispuși să se implice sunt rugați să transmită un răspuns până în data de 8 iunie 2015 pe e-mail, la adresa [email protected], sau pe fax, la numărul 0255/ 215.314″, se arată în comunicatul de presă al municipalității.

Marius ANGHEL 25 May. 2015, 19:07 Seria 2
Pe aceeași temă