Cu probleme serioase de efectiv, FC Bihor se deplasează miercuri la Satu Mare pentru a disputa meciul din cadrul etapei intermediare din Liga 2. În runda a 8-a, orădenii vor întâlni de la ora 15:00, pe Olimpia.
Partida de la Satu Mare va opune două echipe vecine de clasament în Seria 2, situate pe locul 10, Olimpia (4 puncte), și pe locul 11, FC Bihor (3 puncte). Tocmai de aceea, meciul devine foarte important pentru ambele combatante, urmând a se întâlni două contracandidate la evitarea ultimelor locuri ale clasamentului.
„Încercăm să scoatem maxim din fiecare partidă, atât cât putem și cât putem exprima din ceea ce ne dorim să exprimăm la ora jocului. Dacă până acum am jucat cu echipe care se bat la primele locuri și aici mă gândesc la Poli, la Vâlcea, la Mioveni, la Câmpina și Reșița, de această dată începe, dacă se poate spune așa, o serie de jocuri cu echipe aflate în luptă directă, din punctul nostru de vedere, la zona a doua a clasamentului, cea care ne interesează. Primul joc este cel de la Satu Mare. Din păcate venim cu moralul puțin șifonat după înfrângerea de la Poli. Ne-am pus speranțe mari după jocul cu Reșița, speram la un rezultat mai bun, atât am putut, ne-am temut, nu ne-a ieșit mai nimic din ceea ce ne-am propus și astfel că am pierdut jocul așa cum știe toată lumea. De data aceasta trebuie să ne strângem, să dăm totul pe teren și mai mult decât am făcut până acum și nu doar din gură și la nivel declarativ, ci cei care intrăm în teren și care strigăm și ne gândim la FC Bihor să facem totul ca această echipă să reziste în continuare”, a declarat antrenorul echipei FC Bihor, Alexandru Pelici.
Tehnicianul formației orădene se confruntă în continuare cu probleme serioase de efectiv, jucătorii Fildan și Străuț fiind suspendați pentru acest joc, iar A. Achim, D. Mihuț, Sălăjan și Bactăr sunt accidentați.
Sursa: FC Bihor