Pelici iernează cu CSM la egalitate cu liderul, însă îndeamnă la calm: „Nici măcar locul de play-off nu îl avem sigur”

Marius ANGHEL 10 Dec. 2015, 18:45 Seria 2

CSM Râmnicu Vâlcea a surprins prin evoluția sa din această primă parte a sezonului Ligii 2. Gruparea ce anul trecut juca în play-out pentru evitarea retrogradării a continuat în mare parte cu același lot de jucători și acum e pe locul secund în Seria a II-a, la egalitate de puncte cu liderul FCM Baia Mare. Continuitatea pare că a fost marele atuu al formației pregătite de Alexandru Pelici.

După cele 18 etape desfășurare până acum în Liga 2, antrenorul CSM-ului a făcut la finalul ultimul joc din acest an, cel cu UTA Bătrâna Doamnă, scor 0-0, a scurtă analiză a parcursului echipei în campionat, dialog redat pe site-ul oficial al echipei din Zăvoi. Alexandru Pelici a vorbit despre locul pe care iernează echipa, despre lupta din play-off și de șansa de a promova.

– Alex, ultimul meci al anului a fost cu UTA. Puteam câștiga așa cum puteam să și pierdem…
– Și noi și UTA ne-am ridicat, în multe momemte ale celor 90 de minute la nivel de derby, pentru că au fost multe faze de poartă, faze frumoase, a fost un joc agreabil și disputat. Poate nu a fost mereu luciditate la finalizare, poate și din cauză că terenurile nu mai sunt în acest moment la nivel foarte bun. Cred că devotamentul și dăruirea cu care s-au jucat a compensat faptul că nu s-a jucat pe un teren foarte bun. Felicit jucătorii ambelor echipe, îmi felicit jucătorii pentru efortul depus și pentru că au reușit în așa fel încât să nu primească gol. UTA e o echipă cu un atac foarte periculos, în special în deplasare. Am închis bine în apărare, chiar dacă au avut și ei câteva ocazii bune. Din păcate, nici noi nu am reușit să marcăm, am ratat și un penalty dar asta face parte din viața oricărui fotbalist. Marius Staicu nu e de acuzat, a marcat multe goluri până acum, a adus multe puncte acestei echipe. Trebuie să-l încurajăm în continuare. Nu din cauza lui nu am reușit noi să câștigăm.

– Suntem unde ne așteptam după 18 etape?
– Am depășit cu mult așteptările și visele celor mai optimiști dintre noi, suntem pe un loc pe care puțini se așteptau, este rodul muncii și grupului minunat care s-a creat aici. Dacă este să dau timpul înapoi, exact acum un an terminam anul cu o înfrângere umilitoare la Oradea. După un an de muncă, suntem la egalitate cu locul 1, Baia Mare, asta este ceea ce spune totul, pentru cine vrea să vadă. Mulțumesc conducerii administrative pentru încrederea din vară, când mi-a dat credit să muncesc, mulțumesc jucătorilor, în primul rând lor pentru că ei sunt principalii artizani ai lucrurilor minunate relizate. Le mulțumesc tuturor oamenilor din jurul nostru, ajutoarelor mele Robi Ivan și Robi Tufiși, maseorului Victor Stan, psihologul Sebi Predonescu, lui Adi Glăvan care se ocupă de teren, oamenilor de la stadion care se ocupă cu buna desfășurare a ceea ce se întâmplă aici, începând cu toate femeile de la bucătărie și cei de la magazie. Toată lumea merită felicitări și mulțumiri. Le urez tuturor Sărbători Feiricite.

– Ne gândim că avem o șansă la promovare?
– Lupta rămâne una strânsă și trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Nici măcar locul de play-off nu îl avem sigur. Vă dau un singur exemplu. Mihai Teja de la „U” Cluj spunea după victoria de la Pâncota că încă se gândește la accederea în primele șase echipe ale Seriei de Vest. Mai sunt 24 de puncte puse în joc și e normal să gândească așa. Are dreptate, calculul matematic spune că și ei au dreptul să spere. Sigur că ne gândim și noi la șansa de a promova, dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Știm cum am pornit la drum, știm care ne-a fost obiectivul, acela de a ajunge în play-off. Sigur că dacă rezultatele ne vor duce în continuare mai departe, așa cum ne-au adus până acum în față, am fi tâmpiți să nu ne gândim la promovare. Antrenorul clar își dorește rezultatele cele mai bune pentru că rezultatele îl țin în funcție, asta e clar. Mai departe, dacă este să vorbim din punct de vedere al bugetului, aici nu decid eu. Dacă se va consideră că pot fi aduși jucători buni, care să ne ajute, atunci oricine are nevoie. Dar, actualii jucători au adus echipa până aici, ei merită toate felicitările.

– Cât de mult se schimbă situația dacă obiectivul devine cel de promovare?
– Diferența este una enormă între „să vedem dacă ajungem la promovare” și „trebuie să promovăm”. Când spui „trebuie”, acest cuvânt pune o presiune enormă. Am mai trăit ceva asemănător la Sibiu, când am pornit la drum cu gândul de a ne salva de la retrogradare. Veneam din Liga a III-a. La mijlocul dintre tur și retur ne-am trezit pe primul loc, după o victorie la ACU Arad, exact pe terenul unde joacă UTA acum. În acel moment, obiectivul s-a schimbat în promovare și presiunea a fost enormă. Ai nevoie de jucători care pot face față acestui fel de presiuni. Mă repet, există posibilitatea promovării, nu îmi place să fac declarații pompoase, dar echipa care va avea constanță va avea câștig de cauză. Nu am jucat nici de 10, nici de 3-4, am jucat meci de meci de nota 7 și rezultatele ne-au dus în frunte, am avut și șansă uneori, alteori am avut ghinion. Mediaș pare cel mai bine organizată, iar ca joc mi-a plăcut mult „U” Cluj, dar și Chindia.

– E posibil ca în iarnă Alex Pelici să plece în Liga 1?
– Nu am nicio ofertă, Pelici nu este interesant pentru Liga 1. Am licența Pro, dar nu am nicio ofertă. Nu m-a sunat nimeni. Știu cum se spune de regulă, domnule, am ceva discuții, nu e nimic concret. Eu nu vreau să vă mint, nu e nimic referitor la Liga 1. Sunt la CSM, vreau să rămân aici. S-a creat ceva frumos la Râmnicu Vâlcea.

Foto: Dan LIXANDRU

Marius ANGHEL 10 Dec. 2015, 18:45 Seria 2
Pe aceeași temă