Vâlcenii au ajuns azi la Timișoara, unde mâine, de la ora 12.00, o vor întâlni pe ACS Poli, în etapa a 24-a a Seriei a II-a. Trupa lui Pelici vrea să confirme și împotriva liderului forma bună pe care o traversează, cu doar un eșec suferit în ultimele nouă etape.
Din lotul alb-albastru nu au făcut deplasarea Vătăjelu (suspendat), Daouda (accidentat) și Traore (probleme cu viza). În schimb, revin după o etapă de suspendare trei jucători importanți: Plecanciuc, Neagoe și Nkongue.
Timișorean de origine, antrenorul CSM-ului, Alex Pelici, vizează cel puțin o remiză. „Jucăm acasă la mine, la Timișoara, unde vreau să arăt că am o echipă bună. Sper să reușim din nou o evoluție bună, vom încerca să obținem un rezultat pozitiv, jucăm fiecare meci la victorie, uneori reușim, alteori, nu. Sper să fiu inspirat în privința formulei de start, s-a adunat și oboseala, dar sunt și câțiva jucători la limita suspendării” spune Pelici.
Echipe probabile:
ACS Poli: Kirev – Nohai, Petrovici, Șeroni, Marovic – Bărbuț, O. Petre (cpt.), Poparadu, Bălace – Boldea, S. Szekely. Antrenor: Valentin Velcea
CSM: Pascal – Tomozei, Apostol, Plecanciuc, Lungu – Fl. Pârvu (cpt.), Neagoe – Vasile, C. Stoica, Surugiu – Nkongue. Antrenor: Alexandru Pelici
Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru