Pelici a plecat de la Voința: E greu să faci performanță cu stomacul gol

Marius ANGHEL 03 Oct. 2012, 23:50 Seria 2
Pelici a plecat de la Voința:** E greu să faci performanță cu stomacul gol

Antrenorul Alexandru Pelici s-a despărțit, miercuri seară, de CSU Voința Sibiu, la nicio lună de când revenise la conducerea tehnică a acesteia. Divorțul dintre tehnician și clubul de pe „Municipal” s-a produs pe cale amiabilă. Odată cu Pelici, de la CSU Voința a plecat și unul dintre antrenorii secunzi, Darius Miclea. De pregătirea echipei se vor ocupa „secunzii” Neluțu Luca și Florin Berța. Motivul invocat de ambele părți pentru această despărțire este lipsa banilor.

„În momentul în care mi-am dat acordul să revin la Sibiu, am condiționat semnarea contractului de achitarea salariilor jucătorilor. Conducerea clubului a promis că jucătorii își vor primi salariile după meciul cu Luceafărul Oradea. Acest lucru nu s-a întâmplat însă. A venit meciul din Cupă, cu Dinamo, și din nou ni s-a promis că, după acesta, vor veni banii. Nici de data aceasta însă jucătorii nu și-au primit salariile. Înainte de a pleca la Rm. Vâlcea, pentru meciul de campionat, am primit din nou asigurări că, în cele din urmă, vor fi achitate restanțele. Ni s-a promis că luni vor fi plătite salariile, dar nici de data aceasta nu s-a întâmplat așa. În aceste condiții, mi s-a părut normal să renunț, pentru că, dacă le-am promis jucătorilor că nu semnez nimic până nu își primesc salariile, a trebuit să mă țin de cuvânt. Așa mi se pare normal. Unii dintre ei numai că nu le venea să plângă în vestiar, mi-au spus că au copii acasă și nu au nici cu ce să le cumpere pâine. Îi înțeleg și tocmai de aceea am luat această decizie. Marți am plecat din Sibiu și am rămas înțeles cu domnul președinte că, dacă până miercuri reușește să le achite jucătorilor măcar o parte din bani, mă întorc și continuăm. Din păcate, nu a intervenit nimic nou în această situație. E greu să faci performanță cu stomacul gol. Îmi pare rău că mă despart din nou de Sibiu. Le mulțumesc suporterilor pentru tot”, și-a motivat antrenorul Alexandru Pelici decizia de a părăsi echipa.

Hămbășan începe din nou să se plângă de bani

La rândul său, președintele clubului sibian, Ioan Hămbășan, susține că nu a reușit să le achite jucătorilor salariile deoarece banii pe care s-a bazat pentru aceste plăți nu au intrat încă în contul clubului. „Situația este neplăcută pentru toți. Avem contracte semnate cu mai mulți parteneri care ne-au fost alături și până acum, dar din cauza birocrației încă nu am primit sumele respective. Contractele sunt semnate, dar – din câte am înțeles – acestea trebuie avizate și de conducerile respectivelor firme, înainte de a se vira banii. Îmi pare rău că s-a ajuns la această situație, dar efectiv suntem cu mâinile legate. Dacă aș fi putut, aș fi împrumutat banii respectivi, pentru a le achita salariile jucătorilor, pentru a ne ține de cuvânt. Această situație mai poate dura câteva ore sau câteva zile, nu pot spune cu certitudine cât. Am tot promis și nu am fost în stare să ne ținem de cuvânt, din motive independente de noi. Regret despărțirea de Alex Pelici și mi-aș dori ca, dacă apele se vor așeza cât de cât, să revină la sentimente mai bune și să se întoarcă la echipă. Menționez că jucătorii ar fi trebuit să își primească salariile pe data de 15 septembrie. O mică parte, cu mari eforturi, am reușit să le achităm, 10 sau 15 la sută. Și acești bani a trebuit să îi împrumutăm însă. Sunt de acord cu Alex Pelici, în asemenea condiții nu se poate face performanță”, a declarat Hămbășan.

Nu se știe dacă se face deplasarea la Pitești

Cât îi privește pe jucători, aceștia au refuzat marți dimineață să mai facă antrenamente. Deocamdată nu se știe dacă jucătorii Voinței vor juca în etapa de sâmbătă cu FC Argeș. „Din iunie și până acum am primit doar un salariu. Avem și noi, familii, copii, probleme… Nu putem trăi așa. S-a promis că se vor da banii. Domnul Pelici a spus că dacă nu se respectă promisiunea cum că luni primim bani el pleacă. Aseară la vestiar ne-a transmis decizia lui și anume că atâta timp cât nu a fost respectată promisiunea el nu mai poate sta în fața noastră. A spus că pleacă de la echipă… Este foarte greu” a povestit un jucător sub protecția anonimatului.

Articol scris de Dragoș POPESCU

Marius ANGHEL 03 Oct. 2012, 23:50 Seria 2
Pe aceeași temă