FC Argeș va juca în această seară, cu începere de la ora 18:00, pe teren propriu, cu cei de la Corona Brașov. Piteștenii speră să facă un joc foarte bun și să obțină toate punctele din acest duel, acest lucru fiind subliniat și de către Bogdan Vișa, fundașul central al echipei din Trivale.
„O să întâlnim una dintre cele mai incomode echipe din campionat și sunt sigur că ne așteaptă un duel foarte complicat pe noi. Corona este o echipă care a condus campionatul până în prezent și cu siguranță o să avem mult de tras pentru a putea obține o victorie în acest meci. Eu știu că cei de la Corona au jucători importanți în atac, iar în linia ofensivă se găsește un atacant foarte masiv și cu siguranță duelurile cu acest jucător o să fie foarte dure. Aceștia vin și după o înfrângere ciudată cu Râmnicu Vâlcea și sper ca noi să facem față și să ne impunem”, a declarat Bogdan Vișa.
Nu este complet refăcut din punct de vedere fizic
Fundașul central al piteștenilor tocmai a revenit pe teren din cauza unei accidentări mai serioase suferite în urmă cu un an. Jucătorul piteștenilor a declarat că la ora actuală nu este complet refăcut din punct de vedere fizic. „Nu pot să spun că mai am probleme din punct de vedere medical. Eu am în acest moment probleme din punct de vedere fizic. Nu pot să spun că stau foarte bine din acest punct de vedere și cred că este și normal după ce am stat un an de zile și nu am jucat o foarte lungă perioadă de timp”, a încheiat Bogdan Vișa.
Doman: „Sper să pot juca 20 sau 30 de minute în acest meci!”
Cătălin Doman a avut foarte multe probleme medicale în ultimul timp și mijlocașul argeșenilor nu a mai putut să fie prezent pe teren la ultimele confruntări din campionat. Jucătorul se simte mai bine acum și speră să poată fi folosit în meciul cu cei de la Corona, dar recunoaște că nici nu ia în calcul posibilitatea ca el să fie trimis pe teren din primul minut al meciului.
„Mă simt mai bine acum, dar după cinci săptămâni de inactivitate o să îmi fie și mie foarte greu să pot intra din nou în ritmul unei competiții oficiale. O să am mult de tras și tocmai de aceea nici nu mă gândesc că o să fiu trimis pe teren din primul minut al acestui meci. Eu sper să pot juca 20 sau 30 de minute pentru că așa am convenit și cu antrenorii mei. Numai că o să vedem dacă o să pot intra și atunci fiindcă decizia în acest sens o să o ia oamenii din stafful tehnic. Indiferent de faptul dacă voi juca sau nu în acest meci eu sper ca jucătorii să joace cât mai bine și să obțină un rezultat pe măsură”, a declarat Cătălin Doman.
Crivac: „O să întâlnim o echipă foarte matură!”
Antrenorul echipei FC Argeș spune că își dorește foarte mult ca jucătorii săi să facă un meci foarte bun și să poată obține toate cele trei puncte din acest duel. „O să avem un meci complicat pentru că o să avem un joc împotriva unei echipe ce a condus campionatul mult timp. Dacă cei de la Corona erau lideri după trei sau patru etape era alta discuția, numai că cei de acolo au condus acest campionat timp de 11 sau 12 etape din acest sezon. Corona este o echipă ce are o serie de jucători experimentați și cred că o să avem un meci foarte complicat. Nu neg că este o echipă foarte bine construită și că o să avem în față o trupă cu mulți jucători maturi care au și experiența jocurilor în Liga I. Numai că toate aceste lucruri ar trebui să fie anihilate de un joc foarte bun făcut de echipa noastră pentru a putea câștiga acest duel”, a declarat Iulian Crivac.
Oficialul echipei FC Argeș a mai declarat că se așteaptă ca echipa adversă să vină decisă să obțină toate punctele în acest meci după eșecul din runda precedentă. „Este clar că cei de acolo o să vină deciși să recupereze acele trei puncte. Indiferent de acele discuții este clar pentru toată lumea că echipa noastră va avea un joc foarte complicat. Nu o să fie un meci ușor pentru noi, iar toate aceste probleme vor complica situația. Eu mă aștept ca echipa din Brașov să vină să recupereze acele trei puncte și să se impună în acest joc.”, a declarat Iulian Crivac.
Sursa: FC Argeș
Foto: sport.alba24.ro