Antrenorul formației CS Universitatea Craiova, Erik Lincar, a prefațat duelul de sâmbătă cu Metalul Reșița. Lincar consideră că dacă dă dovadă de răbdare și inteligență în joc, echipa olteană își poate atinge obiectivul: obținerea celor 3 puncte.
„Vom întâlni o echipă care și-a schimbat antrenorul, ceea ce reprezintă un factor motivațional în plus pentru adversari. Consider că vor veni pe „Ion Oblemenco” să se apere și să încerce să ne surprindă pe contra-atac. Noi va trebui să demonstrăm inteligență în joc, răbdare, să avem posesia și să căutăm să ne creem situații cât mai bune pentru a marca. Ne dorim să câștigăm acest joc, pentru a savura prima victorie în campionat împreună cu toți cei care vor veni alături de noi. Sperăm să mulțumim suporterii, pe care îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion sâmbătă seară”, a spus Lincar.
Bundea: „Obiectivul cu Reșița e clar, obținerea celor trei puncte „
Directorul sportiv al CSU a anunțat că alb-albaștrii vor juca la victorie în meciul de sâmbătă, un alt rezultat fiind de neconceput.
Zeno Bundea a spus: „Ne gândim la jocul care urmează. Obiectivul e clar: trei puncte, nici nu luăm în considerare altă variantă. Până acum, echipa a avut două jocuri extrem de grele, cu încărcătură, cu presiune. Începând de sâmbătă, echipa va arăta altfel și sunt sigur că ne vom adjudeca cele trei puncte”.
Despre jucătorii nou sosiți în familia alb-albastră, Bundea a declarat: „Suntem bucuroși că am reușit să realizăm aceste două transferuri. Ușa rămâne deschisă pentru orice jucător de valoare, care își dorește în primul rând să ajungă aici, să joace și să facă performanță. Cei doi nu au nevoie de prea multă prezentare. Îi așteptăm cât mai repede pe gazon să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul. Sunt puțin în urmă cu pregătirea, sperăm ca în cea mai scurtă perioadă să ajungă la parametrii optimi, să poată juca”.
Directorul sportiv al Craiovei a dezvăluit că clubul se află în tratative și cu alți jucători: „Au fost discuții și cu alți jucători de top, cum sunt și cei doi de aici, dar care nu și-au dorit să vină. Astfel, nu s-a ajuns să se discute partea financiară. Repet, ușa e deschisă, așteptăm jucători de valoare care își doresc să joace aici. Sunt discuții acum cu doi jucători, dar negocierile nu sunt finalizate, astfel încât nu putem să vă dăm mai multe informații”.
Partida dintre CS Universitatea Craiova și Metalul Reșița se va disputa sâmbătă, de la ora 18:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Suporterii Universității care nu stau în oraș pot vedea jocul live, pe TVR3.
Sursa: CSUC