Judecătorul, impresionat de cei 10.000 de euro din Italia. „U” Cluj a mai obținut o amânare în procesul unde i se cere falimentul

Judecătorul, impresionat de cei 10.000 de euro din Italia.**
  • Tribunalul a decis astăzi să amâne din nou o decizia în cazul falimentului Universității Cluj, până pe 28 mai.
  • Administratorul judiciar al Universității e convins că italienii de la Nilor Group vor livra până atunci cei 200.000 de euro, reprezentând prima tranșă din acoperirea datoriilor.


Universitatea Cluj a mai „driblat” o dată falimentul, pe care îl cer Ionel Ganea și trei dintre foștii jucători, pentru datoriile neachitate. Tot promisiunea că italienii de la Nilor Group vor prelua echipa și vor acoperi datoriile existente a fost motivul amânării. Tribunalul a decis să-i recheme pe oficialii clujenilor în 28 mai.

Administratorul judiciar, Marieta Anastasescu, a demonstrat că Nilor Group a trimis 10.000 de euro în conturile clubului și a promis că vor achita încă 200.000 de euro pentru acoperirea datoriilor urgente, care să evite falimentul. Această sumă era așteptată pentru a fi livrată, până astăzi, dar chiar dacă nu s-a întâmplat așa, decizia Tribunalului a fost favorabilă Universității Cluj. „Sunt încrezătoare că tranzacția se va finaliza. De ce ar fi dat mii de euro pentru ca apoi să se retragă?”, s-a întrebat retoric Marieta Anastasescu, pentru actualdecluj.ro.

Pentru a prelua pachetul majoritar de acțiuni de la societatea deținută de Florian Walter, Nilor Group trebuie să achite aproximativ 2.5 milioane de euro, pentru stingerea creanțelor clublui aflat în insolvență. Asta ar conveni și familiei Walter, pentru că fostul omul de afaceri este principalul creditor de pe tabloul creditorilor.

Oficialii clubului spun că investitorii italieni au fost de acord cu achitarea acestei sume și preluarea echipei și că e o chestiune de zile până când prima tranșă din bani va fi achitată. Până acum, Nilor Group a virat doar 10.000 de euro, pentru a-și arăta „buna credință” în fața Tribunalului și a evita falimentul.

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Dan TĂ‚UȚAN

Pe aceeași temă