Adrian Mititelu și Marin Condescu au susținut prima conferință de presă comună, iar patronul FCU a aruncat mănușa celor de la CSU în privința posibilității de a fuziona cele două cluburi din Bănie. Mititelu spune că la noua societate, care va rezulta în urma reorganizării FC Universitatea, poate cumpăra acțiuni oricine, inclusiv patronul CSU, Mihai Rotaru
„După cum știți, s-a depus un plan de reorganizare. Nu sunt motive ca acesta să nu fie aprobat. Marin Condescu are mână liberă în a se ocupa de structura acționariatului. Am înțeles că și domnul Mihai Rotaru, unul dintre investitorii de la CSU, s-a arătat interesat să cumpere acțiuni, oricine este binevenit. Valoarea Universității stă în milioanele de suporteri. Pentru mine nu există două echipe, doar o singură Universitatea, iar fuziunea se poate face doar sub umbrela ei” a spus Mititelu.
În retur, la Cisnădie sau Sibiu
Conducerea FC Universitatea Craiova a anunțat că echipa a renunțat să efectueze cantonament în străinătate și se va pregăti la Cisnădie. De altfel, la Cisnădie sau Sibiu va evolua FCU în cazul în care nu o va putea face în Bănie sau la Severin. „Am decis să rămânem să ne pregătim în țară și vom studia mai multe variante să jucăm partidele de acasă în partea a doua a campionatului”, a afirmat managerul clubului, Marin Condescu.
Articol scris de Cosmin STAICU