Fejer: „Urmează două confruntări dificile, dar vom face puncte”

Marius ANGHEL 12 Nov. 2014, 17:21 Seria 2
Fejer:**

Contra Șoimilor Pâncota, meci încheiat cu scorul de 1-0, Alexandru Pelici l-a trimis în poarta CSM-ului pe tânărul Bela Fejer. Pentru jucătorul adus la Râmnicu Vâlcea sub formă de împrumut de la ASA Târgu Mureș partida cu arădenii a însemnat debutul în fața suporterilor vâlceni.

În acest sezon, Fejer mai jucase titular și în deplasarea din etapa a 6-a de la Satu Mare, unde a reușit de asemenea să nu primească gol. Cu Olimpia, oltenii au remizat 0-0.

Tânărul fotbalist recunoaște că a avut emoții și spune că a trecut rapid peste ele. „Am jucat primul meci titular pe stadionul din Zăvoi, normal că am avut ceva emoții. Pentru mine a fost abia al treilea meci ca titular în Liga a II-a. Am scăpat rapid de emoții, când a început meciul deja eram concentrat doar la fotbal. Una peste alta, a fost o victorie pe care CSM a meritat-o din plin, ne-am pregătit bine, am muncit mult cu toții. Știam că nu o să ne fie ușor, importante sunt cele trei puncte puse în joc de care aveam mare nevoie. De altfel, nicio partidă din campionat nu este ușoară, nu există echipe favorite și nici echipe fără șanse”, a spus Fejer pentru site-ul oficial al CSM-ului.

Goalkeeperul de 19 ani al vâlcenilor crede că rezultatele bune vor continua și în următoarele două meciuri grele pe care trupa lui Pelici le va juca. „Urmează pentru noi două confruntări dificile, ambele în deplasare. Eu spun că avem o echipă foarte bună și că ne vom descurca, că facem puncte și la Pitești cu CS Mioveni și la Timișoara cu Poli. Atmosfera din lot este una bună, ne-a ajutat la moral și acest succes cu Șoimii Pâncota”, a mai spus Bela Fejer.

Foto: Dan Lixandru

Marius ANGHEL 12 Nov. 2014, 17:21 Seria 2
Pe aceeași temă