La finalul zilei de marți, Adrian Marțian și-ar putea pierde mai repede „jucăria”, iar Giovanni Catanzariti să rămână și fără varianta introducerii clubului din Calea Aurel Vlaicu în insolvență. În această dimineață, grupările din ligile doi și trei au primit un fax de la Federația Română de Fotbal, prin care erau anunțate că datoriile trebuie stinse rapid dacă doresc să se regăsească printre componentele seriilor ce se vor stabili miercuri la Casa Fotbalului.
UTA are mari emoții la Comisia de Recurs, care are sarcina să taie în carne vie. Gruparea „textilistă” are de achitat diferite taxe însumând aproximativ 10 mii de euro, bani pe care niciunul dintre cei doi finanțatori nu par dispuși să-i ofere. Tranșa din drepturile de televizare, în valoare de 38 de mii de euro, s-a cheltuit deja pe memorii, baremuri de arbitraj, câteva salarii restante, iar grosul s-a dus la Finanțe, tot cu scopul de a prelungi viața clubului.
Teoretic, acum ar fi sarcina lui Adrian Marțian să preia „hățurile”, doar că acesta are alte priorități. „Am de rezolvat o grămadă de treburi personale, de UTA m-am tot ocupat din februarie încoace și numai insatisfacții am avut. Am discutat cu Giovanni (n.a. Catanzariti – președintele clubului) și Dorin (n.a. Stana – directorul administrativ al clubului) și le-am spus să rezolve ei cumva această problemă. Eu de abia spre finalul săptămânii ajung la Arad, pentru a semna actele de preluare a clubului”, ne-a mărturisit omul de afaceri dejean.
Numai că la posibila sa revenire în Calea Aurel Vlaicu Marțian nu ar mai putea găsi decât pulbere, respectiv un club care nu va fi înscris la startul Ligii a 2-a. „Asta e, vom juca în Liga a 4-a ca și ceilalți (n.a. UTA Bătrâna Doamnă). Nu pot băga bani la nesfârșit, iar pe arădeni să nu-i intereseze nimic. S-a spus că Atletico, cu domnii Țucudean și Meszaros (n.a. e vorba despre Alexandru Meszar, managerul „galben-negrilor”) în frunte au sprijinul primarului Falcă, dar au venit la acea întâlnire de la Continental cu mâinile în buzunar. De fapt, domnul Țucudean nici nu a fost, iar celălalt s-a ridicat de la masă când i-am spus că aș vrea să-mi recuperez banii investitiți în decurs de trei ani. Și pe cei de la club sunt destul de supărat, căci am adus jucători și antrenori, iar ei au fost alungați. O să mă gândesc foarte bine până să mai bag bani la UTA, dar, probabil, o să mai fac un efort pentru a salva clubul”, a adăugat Marțian.
Așadar, ținând cont de deciziiile comisiilor federale, Comitetul Executiv ar putea lăsa pe dinafara seriei de Vest a ligii secunde clubul UTA, care ar avea probleme să ia startul și în eșalonul trei. În condițiile în care lucrurile sunt oricum în aer în ceea ce privește finanțarea echipei, Federația nu ar face decât să încheie agonia Campioanei Provinciei.
Sursa: Sport Arad