În criză acută de fundași centrali, antrenorul Mihai Stere l-a reprimit la antrenamente pe Șerban Moraru (30 de ani).
După o lună, perioadă în care s-a antrenat singur, mijlocașul Șerban Moraru a fost reprimit de antrenorul Mihai Stere la antrenamentele echipei FC Brașov. Moraru a făcut deja primele alergări cu foștii săi coechipieri, iar sâmbătă ar putea juca în amicalul cu CS Balotești.
Moraru are avantajul că poate juca atât ca mijlocaș defensiv, cât și în mijlocul defensivei, iar cum în acest moment Stere are la dispoziție doar doi fundași centrali în lot (Istrofor și Poverlovici), revenirea lui Moraru este logică.
Pe lângă Moraru, conducerea clubului de sub Tâmpa a ajuns la un acord și cu fundașul central Daniel Lung, liber de contract după ce s-a despărțit de Concordia Chiajna.
În plus, la finalul săptămânii viitoare este așteptat la Brașov și tânărul fundaș central Alin Ilie Dudea de la Dinamo. Dudea, 18 ani, a fost transferat în urmă cu doi ani de Dinamo de la Craiova și este jucător de bază în naționala U19 a României. Dudea este plecat cu lotul național într-un cantonament în Israel, astfel că jucătorul se va prezenta la antrenamentele lui Mihai Stere abia la finalul săptămânii viitoare.
FC Brașov speră la o minune pentru a scăpa de faliment
Altfel, cu datorii de circa 7 milioane de euro, din care aproape 5 milioane către Fisc, FC Brașov traversează cea mai grea perioadă de la înființarea clubului. Cu patronul arestat, cu datorii imense, dar și cu amenințarea falimentului cerut de unii creditori, FC Brașov se află înaintea unei săptămâni decisive pentru viitorul clubului.
Concret, marți, la sediul clubului este programată Adunarea Generală a Creditorilor care va vota sau nu planul de reorganizare întocmit de juriștii clubului, iar a doua zi, miercuri, la Tribunalul Brașov va fi ziua decisivă. Chiar dacă până acum, oficialii lui FC Brașov au tatonat terenul cu diverși potențiali investitori, negocierile nu au avansat, în special pentru că aceștia sunt de-a dreptul speriați de datoriile uriașe.
Scade datoria la Fisc?
Președintele lui FC Brașov, Vasile Dochița, își pune mari speranțe că lucrurile se pot schimba radical, dacă datoria către Finanțe va fi redusă. Dochița speră ca FC Brașov să rămână cu datorii de aproximativ 2,5 milioane de euro, iar instanța să aprobe planul de reorganizare. „A fost întocmit planul de reorganizare. Ne dorim ca instanța să ne acorde trei ani pentru reeșalonarea datoriilor. Este pe rol și un proces cu Finanțele la Înalta Curte de Justiție și Casație unde sperăm să avem câștig de cauză, iar datoria ar scădea drastic la circa 2,5 milioane de euro. Poate își îndreaptă Dumnezeu fața și către noi”, a precizat Dochița
„Dacă vine Maurer, FC Brașov trece și peste acest hop”
Oficialul lui FC Brașov a avut o întâlnire în această săptămână cu omul de afaceri brașovean Simon Maurer. „Am vorbit cu Simon Maurer și a spus că analizează situația de la FC Brașov. Sunt 100 la sută convins că dacă Maurer va veni la club, FC Brașov va trece și peste acest hop. Nu se pune problema ca eu să susțin financiar de unul singur echipa. Nu se poate, pentru că nu am forța financiară, iar eu nu pot păcăli lumea cu promisiuni fără acoperire”, a spus Dochița.
Jucătorii vor primi un salariu
După noianul de vești proaste din ultimele săptămâni, iată și o veste bună pentru jucători și antrenori. Șefii lui FC Brașov au reușit să facă rost de bani, iar vineri vor plăti jucătorilor salariul pe luna decembrie. „Încercăm să le plătim jucătorilor un salariu până la meciul de sâmbătă cu CS Balotești. Ei trebuie să se pregătească în continuare, să fie concentrați la antrenamente. Nu se pune problema să nu ne prezentăm la meciul amical de sâmbătă”, a precizat Dochița.
FC Brașov va juca sâmbătă, de la ora 14.00, un meci de pregătire, în deplasare, cu CS Balotești. În funcție de starea vremii, amicalul se va juca pe un teren sintetic sau pe unul de iarbă.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)