FC Brașov – în play-off, dar cu amenințarea falimentului la ușă. Jucătorii vor să aibă o discuție cu cărțile pe față cu cei din conducerea clubului

Marius ANGHEL 05 Apr. 2016, 11:10 Seria 2
FC Brașov - în play-off, dar cu amenințarea falimentului la ușă.** Jucătorii vor să aibă o discuție cu cărțile pe față cu cei din conducerea clubului

Pentru FC Brașov, meciul meciurilor se joacă miercuri la Tribunalul Brașov, iar toată suflarea „stegară” speră ca instanța să acorde un nou termen în dosarul ce privește falimentul.

„Sunt în continuare mari probleme din punct de vedere financiar. Miercuri avem un termen la tribunal, dar eu sper să primim un nou termen, adică o păsuire de două, trei luni, pentru a se definitiva masa credală și alte aspecte”, a spus Gheorghe Popa, președintele interimar al CA al FC Brașov.

În cazul în care Tribunal va da un nou termen, șefii clubului pot găsi soluții pentru continuarea activității. Dacă pentru organizarea jocurilor sunt resurse financiare, pentru plata jucătorilor, antrenorilor și angajaților o variantă de luat în calcul ar fi un nou ajutor din partea sponsorului Simon Maurer. O altă variantă ar fi aceea ca jucătorii să semneze înțelegeri cu clubul prin care aceștia să fie de acord să fie plătiți în vară, însă aici lucrurile sunt mai complicate, pentru că banii ar intra în conturi doar dacă echipa va promova și este greu de crezut că jucătorii vor accepta să joace fără niciun ban până la finalul campionatului.

La două puncte de lider

„Stegarii” au ajuns în play-off, iar sistemul competițional din acest sezon propus de FRF avantajează gruparea brașoveană pe plan sportiv. Concret, FC Brașov va începe play-off-ul cu 19 puncte, cu două mai puțin decât liderul Gaz Metan Mediaș. Mai mult, două echipe aflate deasupra Brașovului în acest moment, Gaz Metan Mediaș și UTA Bătrâna Doamnă, au beneficiat de rotunjirea punctelor, iar la final, acesta va fi un criteriu de departajare, echipele cu punctaj neajustat având câștig de cauză în caz de egalitate.

Antrenorul Adrian Szabo spune că, în play-off, Mediașul pornește cu un ușor avantaj. „Vom începe un nou campionat, iar echipa care va pierde două jocuri consecutiv își va diminua drastic șansele la promovare. Mediașul pornește cu un ușor avantaj, însă sunt convins că toate echipele își vor juca șansele până la capăt. Până la meciul de sâmbătă cu UTA așteptăm decizia de miercuri a Tribunalului și cu toții sperăm să fie una favorabilă. Noi ne-am făcut treaba pe teren, restul…”, a spus Adrian Szabo.

Decizia este la șefii clubului

În tot acest timp, jucătorii așteaptă o discuție cu cărțile pe față cu cei din conducere. Fotbaliștii vor să li se spună clar care este situația reală a clubului și ce șanse sunt pentru a primi măcar un salariu. „Primul obiectiv a fost atins, am ajuns în play-off, acum așteptăm și un semn de la cei din conducere că se dorește cu adevărat promovarea. Trebuie să avem o discuție bărbătească cu șefii clubului pentru a lămuri toate lucrurile”, spun fotbaliștii brașoveni.

VEZI PE CE LOC SE SITUEAZĂ‚ FC BRAȘOV ÎN PLAY-OFF ȘI CE PROGRAM ARE

Articol scris de Adi MARICA
Foto: Bogdan BĂ‚LAȘ (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 05 Apr. 2016, 11:10 Seria 2
Pe aceeași temă