Prieteniile trainice dintre oamenii din fotbalul românesc sunt rare. Într-un fotbal în care pentru majoritatea jucătorilor, antrenorilor și conducătorilor noțiunea de respect lipsește cu desăvârșire, iar prieteniile sunt conjuncturale sau, după caz, de interes, iată un caz aparte. Adrian Szabo și Alexandru Pelici au o relație specială de prietenie, ambii având o calitate rară în fotbalul românesc, au mult bun simț!
În urmă cu doi ani, Alexandru Pelici a fost pentru o scurtă perioadă antrenorul lui FC Brașov. A prins o conjunctură nefavorabilă, cu jucătorii neplătiți cu lunile, dar și așa a legat o legătură incredibilă cu vestiarul. În mandatul său, „stegarii” au înregistrat două victorii și patru înfrângeri, iar ultimul meci avea să fie cu Dinamo, pierdut cu 2-1. După eșecul cu Dinamo, în care Cristi Balaj a pus umărul serios la victoria „câinilor”, Pelici anunța că demisionează. „Îmi pare rău că n-am reușit să facem multe împreună, dar asta e viața. Există momente în viață când trebuie să pleci dacă nu reușești să faci ceea ce ți-ai dorit. Sunt un om de onoare și îmi respect cuvântul dat înaintea jocului, este o demisie de onoare. În momentul de față, FC Brașov are nevoie de puncte. Nu e timp de reconstrucție sau altceva”, spunea Pelici.
„Respectul meu rămâne pentru brașoveni”
Acum, Pelici vine la Brașov ca adversar, cu o echipă aflată pe val în Seria a II-a, CSM Râmnicu Vâlcea, echipă aflată pe locul doi, la egalitate cu liderul, UTA BD. „Chiar dacă nu am amintiri prea plăcute din mandatul la FC Brașov, respectul meu rămâne pentru brașoveni, pentru fani, pentru jucători, pentru presă. Va fi o plăcere să mă reîntâlnesc cu bunul meu prieten Adi Szabo. Am fost colegi la cursurile pentru obținerea licenței PRO, iar joi, pentru 90 de minute vom fi adversari. Va fi un duel între două echipe bune din această serie, noi ne-am propus calificarea în play-off, iar FC Brașov vrea promovarea. Îmi doresc foarte mult ca suporterii care vor veni la meci să vadă un meci bun”, a declarat Alexandru Pelici.
Szabo: „Am o relație foarte bună cu Pelici”
La rândul său, Adrian Szabo a spus că îl leagă o prietenie specială de Alexandru Pelici, dar că la acest joc a venit momentul ca Vâlcea să piardă. „Întâlnim o echipă foarte bună, care nu întâmplător se află pe locul doi în clasament. CSM Râmnicu Vâlcea este o echipă disciplinată, cu jucători peste media Ligii 2, cu un antrenor care a fost acolo și anul trecut, la greu, care a continuat să muncească și iată că acum rezultatele au apărut. Am o relație foarte bună cu Alexandru Pelici, am fost colegi la cursurile PRO, dar în acest moment pentru mine contează doar punctele și cred că a venit momentul să piardă. Chiar nu avem voie să părăsim gazonul la finalul meciului fără cele trei puncte”, a declarat antrenorul Adrian Szabo, care chiar înaintea duelului cu CSM a mai realizat un transfer, pe mijlocașul Adrian Grigoruță (32 de ani).
FC Brașov primește astăzi, de la ora 18:00, pe stadionul Tineretului, vizita echipei CSM Râmnicu Vâlcea. Meciul contează pentru etapa a 12-a a Ligii 2, Seria 2. Cele două echipe se află înaintea jocului direct pe poziții de play-off, CSM e pe 2 cu 22 de puncte, iar „Steagul” e pe 6 cu 16 puncte.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)