În urma tragerii la sorți, efectuată luni, la sediul Federației Române de Fotbal, a fost stabilit programul turului de campionat din ediția 2014-2015 a Seriei a II-a a Ligii a II-a.
Conform programului stabilit, în urma tragerii la sorți, formația orădeană FC Bihor va avea liber în prima etapă, urmând să dispute primul meci în runda a doua, acasă, în compania nou-promovatei Fortuna Poiana Câmpina.
În runda a treia, FC Bihor va evolua în deplasare, la o altă nou-promovată, Șoimii Pâncota, în cadrul etapei a patra se va confrunta, pe teren propriu, cu CS Mioveni, iar în etapa a cincea va juca în deplasare, la CSM Râmnicu Vâlcea.
„E bine că stăm în prima etapă și apoi vom avea continuitate în jocuri și nu vom avea liber în cadrul celorlalte etape, ceea ce ar fi dus la o pauză de două săptămâni. În rest, nu contează, pentru că oricum trebuia să jucăm cu toate echipele”, a declarat, imediat după stabilirea programului, antrenorul principal al FC Bihor, Alexandru Pelici.
Noua ediție a campionatului Ligii a II-a va debuta pe data de 30 august. Până atunci însă, FC Bihor va disputa miercuri, 20 august, de la ora 11, pe teren propriu, ultimul joc amical. Adversara de miercuri a „roș-albaștrilor” va fi formația de liga a III-a CS Oșorhei.
Sursa: eBihoreanul