Fanii lui UTA și ai lui Poli uită de rivalitate și vor scanda împotriva șefilor fotbalului românesc

17 Apr. 2012, 11:20 Seria 2
Fanii lui UTA și ai lui Poli uită de rivalitate** și vor scanda împotriva șefilor fotbalului românesc

Meciul cu Poli este singurul care contează pentru fanii lui UTA și invers. Cu toate acestea, suporterii celor mai iubite echipe din vestul României anunță că la meciul de vineri vor renunța la tradiționalele înjurături și ironii la adresa rivalelor și vor protesta împreună împotriva celor care, în opinia lor, au distrus fotbalul românesc.

Anunțul a fost făcut astăzi de Peluza Sud Timișoara, prin intermediul următorului comunicat:

„Derby-ul cu UTA. Unul dintre meciurile pentru care cei mai mulți dintre noi trăiesc și în care se regăsesc ca și suporteri. Din păcate jocurile de culise și mânăriile celor care păstoresc fotbalul au transformat acest meci din unul care trebuia să se joace în Divizia A, pentru titlul de campioană (așa cum ne-am dori toți), într-un derby trist de Divizia B. Acesta nu mai este de mult fotbalul nostru, lucrurile care ne-au adus pentru prima oară pe stadion nu mai există, toate simbolurile în care credeam sunt călcate în picioare de niște neaveniți care nu au nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce ar trebui să reprezinte acest meci pentru noi, suporterii.

Încercarea de acum o lună de a organiza un protest comun împreună cu suporterii arădeni a fost stârpită încă din fașă de miticălapușcărie, cu largul concurs al președinților ambelor cluburi. Așa că noi, atât timișoreni cât și arădeni, considerăm că e de datoria noastră să continuăm ceea ce am încercat să începem și să ne reluăm protestul la meciul de vineri. Am realizat că, la momentul actual, lupta împotriva dușmanului comun e mult mai importantă decât rivalitatea dintre noi și de aceea ne vom uni forțele împotriva celor care au distrus fotbalul românesc și ne-au batjocorit echipele, indiferent de ce nume poartă sau de ce funcție ocupă. De aceea scandările triviale și mesajele ironice la adresa adversarilor nu vor fi auzite vineri pe Dan Păltinișanu, ci vom încerca să ne concentrăm toată energia împotriva întregii găști care a reușit să ne răpească fotbalul, singura noastră bucurie. Îi invităm pe cei care vor privi meciul de la tribune să facă la fel, deoarece în situația în care ne aflăm dezbinarea nu aduce nimic bun și e doar un lucru cu care se vor mândri cei ce încearcă să ne distrugă.”

Articol scris de Radu FAUR

17 Apr. 2012, 11:20 Seria 2
Pe aceeași temă