După înfrângerea de la Râmnicu Vâlcea, „Bătrâna Doamnă” mai poate intra doar printr-o minune în calculele promovării. De fapt, Adrian Falub preferă să fie realist, spunând că ar trebui să se vorbească deja despre alt obiectiv în Calea Aurel Vlaicu și nu neapărat despre unul fotbalistic. Antrenorul „textiliștilor” face apel la caracterul fotbaliștilor săi, pe care – altfel – nu dorește să-i evalueze decât la finalul stagiunii…
– Domnule Falub, la finalul meciului de la Râmnicu Vâlcea ați spus că nu ați dori să vorbiți prea mult la cald, ci doar după o analiză la rece a situației și după o discuție față în față cu jucătorii. Ce ne puteți spune la două zile după partida ce pus capăt speranțelor de promovare ale UTA-ei?
– La meciul de la Râmnicu Vâlcea, dar și la celelalte partide pierdute în deplasare anul acesta am dat prea puțin din punct de vedere al atitudinii. Dincolo de aspectele tehnico-tactice, care sunt importante și ele, puteam să câștigăm ultima partidă, dar și celelalte prin două atuuri: o stare bună mentală și o organizare superioară în teren. În tur, cu ocazia acelei serii pozitive, am fost superiori altor echipe la aceste asprecte. Am luat goluri foarte puține și am marcat cât a fost nevoie pentru a obține puncte importante. La Mioveni, Drăgășani și Râmnicu Vâlcea nu s-a mai întâmplat asta.
– Au spus jucătorii ceva în apărarea lor?
– Nu, nimic, dar acum știiți cum este treaba. Viața merge înainte, UTA merge înainte, cu jucătorii de astăzi, cu antrenorii de astăzi și cu cei care vor veni de mâine, poate. Dar, jucătorii mari sunt și caractere mari. Dacă nu-ți dorești cu adevărat mult și te mulțumești cu puțin, atunci cauți vinovați în altă parte.
– Să înțelegem că sunteți convins că se putea mai mult…
– De fapt, asta mă doare cel mai mult, că jucătorii noștri au demonstrat că pot. Când bați la Brașov, pe Corona și acasă, pe Poli, după ce ai fost flămând 5 luni de zile și te-ai pregătit cum te-ai pregătit, dovedești că poți. Apoi, din moment ce n-ai reușit să bați la Mioveni și la Vâlcea și n-ai putut scoate nici măcar un egal la Damila, se adeverește faptul că nu ți-ai dorit foarte mult să faci performanță. Pe de altă parte, rămân la părerea că promovarea am pierdut-o în tur, mai precis la Baia Mare și acasă cu FC Bihor. Până la acele meciuri, aveam o serie pozitivă, eram pe val și nu aveam voie să scăpăm acele 4 puncte printre degete.
– Și totuși, toată suflarea utistă a crezut la un moment dat în acest retur că UTA poate ajunge în Liga 1 la finalul acestui sezon.
– Noi eram conștienți de la începutul returului că doar Corona și Poli pot pierde promovarea și mai puțin s-o câștigăm noi. Dar, cum cele două echipe nu au prea gestionat cum trebuie avantajul avut clasament, iar noi le-am și bătut pe ambele, am început să sperăm la un moment dat. Acum, din păcate, am ajuns cam în aceeași situație din iarnă, în sensul că doar cele două echipe din frunte mai pot pierde promovarea. De sperat poate spera toată lumea, însă eu prefer să fiu realist. Știu că mai sunt șanse teoretice, dar ne va fi practic imposibil să mai vorbim despre promovare.
– Și atunci ce-și propune echipa pentru aceste ultime etape ale campionatului?
– Spun doar atât. Poți să pierzi un meci, un campionat, o promovare, bani, poți pierde orice, dar nu poți să-ți pierzi niciodată demnitatea și onoarea. Mai ales atunci când reprezinți un club de talia UTA-ei. Dacă, totuși, se întâmplă asta, înseamnă că nu mai ai ce căuta la fotbal și nu ești prea valoros nici ca individ.
– Acum că, practic, jucătorii au rămas fără presiunea rezultatelor există posibilitatea să avem parte de prestații ceva mai spectaculoase?
– Ce înseamnă spectacol în opinia dumneavoastră?
– De obicei, goluri mai multe sau cel puțin fanii echipei să nu mai tremure până în mintul 90 pentru o victorie…
– În primul rând, trebuie văzut că nicio o echipă din seria noastră nu a dat foarte multe goluri și nici nu a făcut spectacol. Apoi, în opinia mea, goluri multe se dau cu jucători de atac cu calitate mare și antrenați corespunzător. La UTA, majoritatea atacanților au venit la echipă pe finalul perioadei de pregătire sau chiar în timpul campionatului și aici mă refer la Badea, Dosso, Voiculeț și chiar și Silvășan. Ocazii am avut, dar nu a avut cine să bage mingea în poartă. În fine, când o să avem un lot așa cum îmi doresc, condiții financiare și condiții de pregătire, atunci o să facem și spectacol. În acel caz, dacă echipa nu va juca bine, sunt primul care va ridica mâna și se va retrage. Până atunci, UTA rămâne cu punctele făcute în condiții speciale, pe care doar cei de la club le știm cu adevărat.
– Apropo de fotbaliști de valoare, aveți unul – vorbim de Nenad Kovacevic – care s-a impus rapid în echipă deși este la Arad de numai o lună de zile. Am înțeles, că și-a și atras respectul coechipierilor săi.
– Da și nici măcar nu a trebuit să vorbească prea mult cu ei în vestiar. Prin atitudinea lui, Kovacevic a vorbit de fiecare dat pe teren. E responsabil și ar vrea să facă tot timpul mai mult. Dar, toate astea fac parte din caracterul său format la cluburile importante pe unde a evoluat. Lucrurile astea vin de la sine în cazul său.
– Ce ar trebui să se întâmple în următoarea lună pentru ca dumneavoastră să semnați prelungirea contractului cu UTA?
– Nu vreau să vorbesc prea mult de viitor, ci mai mult de ultimul an petrecut la Arad. Am găsit un club ce avea multe probleme, iar astăzi este – poate – în viață și datorită eforturilor mele de a-l convinge pe domnul Marțian să vină aici. Mă mândresc cu lucrul ăsta. Sunt conștient că și UTA mi-a dat mult din punct de vedere al imaginii și nu numai, dar cred că și eu am făcut ceva în schimb pentru ea. Nu neapărat din punct de vedere al obiectivelor, dar cred că s-au făcut pași mari în față din punct de vedere organizatoric. Astăzi la UTA, există un punct de la care se poate construi, ceea ce nu era când am venit eu. Apoi, domnii Marțian și Gio vor lua hotărâri în vară cu tot ceea ce se întâmplă. Probabil, voi face și eu parte din planurile lor, dar e prematur să spun ce va fi.
– Este posibil să apară disensiuni între dumneavoastră pe baza dorinței de a păstra un jucător sau altul și pentru la anul? Domnul Marțian spunea că nu va păstra mai mult de trei-patru fotbaliști din actualul sezon…
– Nu se pune problema așa, patronul gândește întotdeauna din punct de vedere financiar, iar un antrenor, din punct de vedere sportiv. Astăzi, putem spune amândoi multe, dar până pe 7 septembrie când începe noul campionat avem destul timp să punem la punct un plan solid.
Sursa: Sport Arad