Falub: „Niciodată secund”

19 May. 2009, 12:57 Seria 2
Falub:

Antrenorul Unirii avertizează că lupta pentru promovare nu este încheiată și exclude o colaborare cu Aurel Șunda.

Adi, cum este cu un picior în Liga I?

Stai, că lupta nu este încheiată. Mai avem nevoie de minim 7 puncte pentru a fi siguri de promovare. Acum ne așteaptă un meci dificil la Tg. Mureș, împotriva unei echipe pe care eu o vedeam favorită la promovare în urmă cu o lună.

Când ai preluat echipa, te așteptai să ai șase puncte avans față de locul 3 după 30 de etape?

Mă așteptam să ne luptăm pentru promovare. Am găsit însă aici un colectiv, ascultător, muncitor, cu mare dorință de performanță.

Ce merit are Șunda în rezultatele echipei?


Foarte mare. Eu îi mulțumesc pentru munca depusă.


Crezi că ați putea să colaborați din vară? Eventual Șunda să fie director tehnic…


Cu tot respectul pentru Șunda, dar exclud așa ceva. Nu vreau să fiu secund, vreau să răspund de rezultatele echipei.

2,28
este media pe meci a punctelor obținute de Unirea cu Adrian Falub pe bancă.

 

Articol scris de Daniel LUP
 

19 May. 2009, 12:57 Seria 2
Pe aceeași temă